Nurnberg-Rapid 0-0. Rapid a luat o prima optiune pentru calificare
Rapid ramane cosmarul echipelor germane. Dupa ce in urma cu doi ani giulestenii au eliminat pe Hertha Berlin si pe SV Hamburg din Cupa UEFA, acum se apropie de o noua eliminare a unei echipe germane. Egalul alb de la Nurnberg le da rapidistilor prima sansa de calificare, pentru ca returul este programat pe vulcanicul stadion Giulesti.
Cu Andrade, Maldarasanu si Boya surprizele din primul 11, Rapid rateaza prima ocazie de gol. Cesinha, in minutul 2, suteaza din marginea careului mare, dar la mica distanta de poarta.
Principala amenintare pentru buturile lui Andrade, debutant in Europa pentru Rapid, a fost grecul Angelos Charisteas care in primele 25 de minute a avut doua mari ocazii, demarcandu-se excelent, dar de fiecare data lovitura sa de cap a ocolit poarta.
Rapid a pus in pericol poarta lui Blazek prin suturi de la distanta, Grigorie in minutul 30 si Boya, trei minute mai tarziu, ratand de putin cadrul portii cu torpile din afara careului.
Imediat dupa pauza, Sapunaru putea deschide scorul cu o lovitura de cap, prinsa insa in doi timpi de portarul germanilor. La cealalta poarta, acelasi Charisteas a sutat pe langa din centrul careului lui Andrade.
Misimovici putea deschide scorul in minutul 77, trimitand un sut puternic din marginea careului dupa ce Andrade a boxat la un corner, dar din nou mingea a ocolit buturile giulestene.
Si tot pe langa a trimis din nou Charisteas, in minutul 84. Grecul a profitat de o nesincronizare intre Maftei si Sapunaru si a patruns singur spre poarta lui Andrade, dar a trimis din opt metri la mica distanta de tinta.
Astfel, Rapid este singura echipa romaneasca neinvinsa in Europa in aceasta saptamana, dupa esecurile Stelei si al lui Dinamo si pleaca cu prima sansa in returul de peste doua saptamani, de pe stadionul Giulesti din Bucuresti.