Sari direct la conținut

Nutella, in afara legii?

HotNews.ro

Crema de ciocolata este una dintre amintirile mele cele mai frumoase din copilarie – borcanul de Nutella pe care il primeam din cand in cand, adus din Italia, nu trebuia sa stiu cum si nici sa intreb prea multe, era un rasfat suprem. Chiar daca am fost un copil care mai degraba se juca „de-a vanzatoarea” cu dulciurile pe care le primea. Singura mea preferinta era pentru guma de mestecat (va mai amintiti lamele alea lungi, Baltazar, poloneze, din care puteai face baloane mari cat capul?), scrie Anne Marie Blajan pe blogul sau.

Asa ca Nutella era preferata mea. Dupa revolutie, cand ne-am instalat cablu si urmaream posturile italienesti, eram tare mandra ca Nutella nu era doar un produs indepartat pe care il vedeam la televizor, ci ceva ce eu mancasem inca din copilarie. Si imi placea la nebunie sloganul: Ce lume ar fi fara Nutella? pentru mine, poate una mai putin dulce, in mod sigur.

Presa italiana a fost plina in ultimele zile de stirea ca Nutella ar putea fi scoasa in afara legii, chiar daca deliciosul produs are nu mai putin de 46 de ani. Vicepresedintele Ferrero – firma care produce Nutella – a avertizat, dupa decizia Parlamentului European de acum doua zile privind o etichetare mai stricta a alimentelor – ca una din urmarile acestei decizii ar putea fi faptul ca Nutella ar putea fi scoasa in afara legii. PE a decis ca nu se poate face publicitate produselor care au, la 100 de grame, mai mult de 10 grame de zahar, 4 grame de acizi grasi si 2 miligrame de sare. Iar vicepresedintele companiei Ferrero spune ca nu exista dulciuri care sa aiba 10 grame de zahar/100 de grame de produs si ca, o astfel de decizie, risca sa ingenuncheze intreaga industrie de dulciuri, fie ea mare, medie sau mijlocie. Daca acum sunt interzise reclamele la astfel de produse, in viitor, spune omul de afaceri italian, producatorii ar putea fi obligati sa scrie ca pe pachetele de tigari: Atentie, provoaca obezitate.

Cred ca o multime de fani ai cremei de ciocolata ar fi de acord cu el. Chiar si eu, care mananc foarte putin Nutella in ultimii ani, am vazut sitrea si m-a intristat, dar nu cred ca produsul asta va fi scos in afara legii. Evident, industria are rolul de a exagera, iar lobby-ul ei va intra in paine. Pana la urma, a fost doar o prima citire in Parlamentul European, iar discutiile in Consiliu nu se anunta linistite.

Cert e ca imi voi cumpara un borcan de Nutella si imi voi oferi un rasfat dulce. Pana la urma: Che mondo sarebbe senza Nutella?

Comenteaza pe blogul Menaru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro