Sari direct la conținut

Nutriție și sănătate: E bine să mâncăm ouă în fiecare zi? Răspunsul poate fi surprinzător

HotNews.ro
Mic dejun cu oua, Foto: Stocksmart / Alamy / Profimedia Images
Mic dejun cu oua, Foto: Stocksmart / Alamy / Profimedia Images

Unele „reguli” privind alimentația sunt foarte ușor de intuit. De exemplu, știm că trebuie să mâncăm vegetale în fiecare zi și să evităm să consumăm alimente prăjite cu aceeași frecvență. Dar unele întrebări au răspunsuri mai puțin evidente – ca, de exemplu, mâncatul ouălor cu regularitate. Yahoo Life face o trecere în revistă.

Pe de o parte, ouăle sunt un aliment ieftin, versatil și bogat în nutrienți. Pe de alta, există îngrijorări că ele ar putea avea efecte negative asupra sistemului cardiovascular. Dacă veți face căutarea tradițională pe Google, veți afla că unii spun că ouăle sunt unul din cele mai bune alimente, în timp ce alții cred contrariul.

Dar dacă veți intra în detaliile nutrienților din ouă, beneficiile pentru sănătate sunt greu de contrazis. Ouăle sunt o sursă bună sau chiar excelentă de opt nutrienți esențiali, inclusiv proteine de bună calitate. Unul din acești nutrienți este colina, aflată în gălbenuș.

Colina aduce multe beneficii și este deosebit de bună pentru creier. De fapt, colina în cantități adecvate în timpul sarcinii este asociată cu viteză mai mare de procesare a informației și atenție îmbunătățită la copii. Această calitate este menționată și în Dietary Gudelines for Americans.

De asemenea, ouăle sunt unul din puținele alimente care conțin vitamina D, necesară sistemului imunitar. Și sunt bogate în iod, luteină, vitamina B12 și seleniu. De aceea, nu este surprinzător că ouăle sunt o sursă de beneficii importante pentru sănătate, de la creșterea HDL, colesterolul „bun”, la sporirea nivelului de luteină și zeaxantină (vitamine carotenoide) în sânge, nutrienți cu rol principal în sănătatea ochilor.

Ouăle au avut în trecut o reputație proastă din cauza conținutului de colesterol. Dar cercetările au evoluat și experții au început să creadă că nu trebuie să renunțăm la atrăgătorul brunch de duminică. Un studiu de la Harvard, pe durata a 20 de ani, arată că ouăle nu sunt asociate cu boli cardiovasculare.

„American Heart Association a publicat un articol în 2019 despre relația dintre colesterolul din alimente și riscul cardiovascular, concluzionând că un ou pe zi poate fi cu siguranță inclus în dietele celor preocupați de sănătate”, spune Liz Shaw, nutriționistă și autoare.

Ea recomandă ca un plan „sănătos” de alimentație să fie întocmit cu sfatul unui nutriționist sau al unui medic. General vorbind, câtă vreme mâncați ouăle ca parte a unei diete sănătoase – adică peste o salată sau jumări într-un mix de vegetale, nu alături de bacon sau un cârnat – unul pe zi (sau mai multe, pentru vegetarieni) nu ar trebui să fie o problemă.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro