NY Post: O Moldovă controlată de Rusia ar putea fi folosită împotriva României
Cei care se temeau, nu fără motiv, că președintele rus Vladimir Putin ar fi putut folosi parada anuală de Ziua Victoriei din Piața Roșie ca fundal pentru escaladarea ulterioară a războiului său împotriva Ucrainei – poate declarând mobilizarea generală – pot răsufla uşuraţi, scrie New York Post, citat de Rador.
În loc de gesturi politice mărețe, lumea a asistat la una dintre multele demonstrații obișnuite de putere militară, cu excepția notabilă a unui survol în Z deasupra Moscovei – se presupune că a fost anulat din cauza vremii nefavorabile, deși a fost o zi însorită în capitala Rusiei.
De asemenea, a lipsit Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Rusiei, rănit de schije la picior, lângă Izium, în Ucraina, și aproape sigur ieșit din grațiile lui Putin din cauza planificării și execuției haotice a „operațiunii militare speciale” din Ucraina.
În discursul său, Putin a repetat toate minciunile regimului cu privire la războiul său de cucerire. A pretins că Rusia a căutat de mult timp un „compromis” cu o NATO intransigentă, care a continuat să se apropie de granițele rusești cu scopul de a distruge țara. Citând ca precedente campanii ale personalităților militare istorice ale Rusiei, el a susținut că apărarea națiunii a impus un atac preventiv.
Dacă discursului lui Putin i-a lipsit o dublare explicită a planului său de distrugere a Ucrainei – având în vedere pierderile masive ale Rusiei și problemele morale ale trupelor sale din Ucraina, chemarea tuturor rezerviștilor ar putea fi o propunere politică periculoasă – de asemenea, a transmis puține informații despre posibilele căi de ieșire din unghiul în care s-a blocat Putin.
Deocamdată, cel puțin, planul Kremlinului pare să fie mai degrabă același: eforturi ineficiente de a câștiga teren în Donbas și în sudul Ucrainei, unde rezistența eroică a ucrainenilor continuă la combinatul metalurgic Azovstal din Mariupol. Între timp, armata ucraineană face progrese semnificative în jurul Harkovului, putând împinge forțele ruse înapoi în Rusia.
Dacă Putin speră să ocupe coasta ucraineană a Mării Negre și să stabilească o punte terestră până la teritoriul separatist al Moldovei, Transnistria, „este puțin probabil să aibă succes în acest demers”, potrivit unui raport recent realizat de Critical Threats Projects de la American Enterprise Institute and Institute for the Study of War.
Dar asta nu înseamnă că nu va încerca. Deja există rapoarte nu numai despre deplasări ale populației ucrainene, ci și despre eforturile frenetice ale Rusiei de a integra noile teritorii ucrainene ocupate în administrația publică a Rusiei, punând bazele unei ocupații permanente.
Având în vedere fragilitatea Moldovei – națiunea de 4 milioane de locuitori nu face parte din NATO, nu are forțe armate eficiente și are aproximativ 1.500 de „pacificatori” ruși staționați ilegal pe teritoriul său – este perfect imaginabil că Putin va încerca să realizeze o acrobație precum cea văzută în Crimeea în 2014.
Spre deosebire de Volodimir Zelenski, guvernul pro-occidental al Moldovei și președintele Maia Sandu ar fi în mare măsură lipsiți de apărare, în timp ce Putin s-ar putea baza pe o parte considerabilă a opiniei publice moldovene nostalgice după certitudinile erei sovietice.
Amenințare la adresa României
Între timp, o Moldovă controlată de ruși ar putea fi folosită de Kremlin nu doar ca o trambulină pentru o nouă ofensivă împotriva sudului Ucrainei, într-un moment mai convenabil pentru Moscova. Ar fi, de asemenea, o amenințare pentru România vecină, făcând flancul estic și în special sud-estic al NATO mult mai dificil și mai costisitor de apărat.
Adăugând la toate acestea celelalte posibilități de escaladare — de la atacuri cibernetice împotriva Occidentului, la utilizarea armelor chimice împotriva ucrainenilor, până la spectrul armelor nucleare tactice — devine clar că acum nu este momentul pentru automulțumire.
Ziua Victoriei de la Moscova a subliniat doar cât a investit personal Putin în efortul de război al Rusiei și cât de strâns legată este imaginea internă pe care încearcă să o proiecteze de rezultatul conflictului.
Asta îl face pe Putin mai periculos, nu mai puțin. Drept urmare, este important ca sprijinul occidental pentru Ucraina să nu piardă din avânt. Solicitarea administrației pentru 33 de miliarde de dolari este astfel pe deplin justificată, mai ales având în vedere politica probabil tulbure din ultima parte a unui an electoral la jumătatea mandatului.
Putin contează, la urma urmei, pe tendința perenă a Occidentului și a Americii de a se lăsa distrase (indiciu: scurgeri de informații de la Curtea Supremă), în timp ce rușii strâng rândurile în spatele liderului lor autocrat și stau în așteptare, într-o perioadă de adversitate, așa cum au făcut de multe ori în trecut. Ar trebui să sperăm că se va dovedi că (Putin) se înșală. Totuși, nu ar trebui să luăm asta ca pe un lucru de la sine înțeles, potrivit NY Post.