O artistă din Focșani s-a mutat în Africa de Sud și pregătește acolo o carte despre copilăria în România: „Am iubit să copilăresc la țară”

„Iubeam natura, pomii și țărâna de pe drum, gardurile din lemn, animalele, amorțeala de la prânz când era caniculă, bunicii care aveau grijă de gospodărie, copiii cu care mă jucam, fructele pe care le mâncam din copaci”, spune Anca Popa. Din Cape Town, Africa de Sud, artista vizuală își amintește de copilăria petrecută la bunici.

Născută în 1985, la Focșani, Anca Popa și-a descoperit interesul pentru artă încă din copilărie. A urmat Școala de Artă din orașul natal, iar ulterior a studiat arhitectura la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Lucrările sale se regăsesc în colecții private din întreaga lume, iar practica sa include colaborări diverse, de la industria muzicală (a ilustrat coperți de album pentru The Amsterdams, Lizabett Russo sau Ada Kaleh) și producții de live visuals, până la ilustrație și publishing.

După aproape 15 ani petrecuți în București, Anca Popa s-a mutat în Cape Town, unde noul context cultural și natural i-a influențat profund direcția lucrărilor. Din celălalt capăt al lumii, Anca pregătește pentru acest an lansarea unei cărți cu ilustrații despre copilăria din România, intitulată „Amintiri din copilărie”.

„Totul era deja conturat și desenat în interiorul meu; trebuia neapărat să fie transpus și în formă fizică. Și iubesc faptul că le pot reaminti oamenilor de copilărie, de o lume de acum dusă”

Anca recunoaște că mutarea în Cape Town a fost o mișcare destul de impulsivă. „Voiam să mă mut din România de câțiva ani, însă nu m-am gândit niciodată că o să fie în Cape Town, la capătul Africii. Cochetam cu ideea de a merge în Australia, unde deja locuia cea mai bună prietenă a mea, însă sufletul meu nu era 100% convins. Și viața a creat această oportunitate de a mă muta în Cape Town și nu am ezitat. Și bine am făcut, căci m-am îndrăgostit iremediabil de acest oraș din primele zile”, spune ea. 

„Am simțit că sunt acasă la foarte puțin timp după ce m-am mutat în Cape Town”

Integrarea în Africa de Sud a fost mai ușoară decât se aștepta, datorită unui mediu deschis și primitor, spune ea, chiar dacă inițial nu cunoștea pe nimeni, în afară de persoana cu care era atunci într-o relație. După perioada de izolare din pandemie, a reușit însă să se integreze cu adevărat și să lege prietenii apropiate. Ceea ce a surprins-o cel mai mult este diversitatea societății sud-africane și deschiderea oamenilor, care creează un sentiment puternic de acceptare. De asemenea, a remarcat și stilul de viață activ al localnicilor și frumusețea spectaculoasă a naturii din Cape Town, care continuă să o inspire.

Fără să exagerez, am simțit că sunt acasă la foarte puțin timp după ce m-am mutat. Este un oraș absolut superb. Și nu sunt un caz izolat. De atâtea și atâtea ori, am vorbit cu persoane care, ca și mine, sunt imigranți în Cape Town și împărtășesc același sentiment, că sunt acasă deși nu au venit de mult timp. Însă trebuie să fac o precizare: Cape Town nu e toată Africa de Sud. Cape Town e foarte diferit de restul orașelor. Cred că să te integrezi în alte părți, cum ar fi Johannesburg, e cu totul și cu totul altă experiență”, spune ea. 

În viața de zi cu zi combină munca de director artistic la o companie de design și immersive experiences cu activități personale precum alergatul pe malul Oceanului Atlantic, întâlnirile cu prietenii, drumețiile pe Table Mountain și participarea la activități culturale.

Cum s-a întors spre copilărie în Africa de Sud

Contactul cu mediul sud-african i-a oferit Ancăi claritate și o nouă sensibilitate pentru temele legate de copilărie, în timp ce influențele locale, precum flora specifică, i-au stimulat explorarea artistică. Experiența a dus la o creștere semnificativă ca artist și la realizarea lucrărilor la o scară mai amplă.

„O perioadă am fost obsedată de strelitzia (n.r. floare exotică), pe care o desenam și pictam în absolut orice lucrare. Însă ce pot spune cu certitudine este că am crescut foarte mult ca artist de când m-am mutat în Africa de Sud. Am început să fac totul la o altă scară”.

Cartea „Amintiri din copilărie” nu a început ca un proiect. Seria de ilustrații a pornit-o în urmă cu 9 ani.

„Îmi amintesc perfect acea noapte în care nu puteam dormi și am avut un flashback (n.r. amintire bruscă) foarte puternic cu un moment din copilărie. A trebuit să-l notez. Așa că prima formă de exprimare a fost în scris. Apoi am făcut și ilustrația, căci aveam o imagine foarte clară în mintea mea. Și așa a început totul. Apoi am făcut a doua amintire. Postam pe social media și reacția oamenilor era foarte puternică. Mi s-a părut absolut extraordinar că atât de mulți oameni se regăseau în desenele și povestioarele mele. Am continuat așa fără un plan precis până acum aproximativ 5 ani, când deja publicasem destul de multe și oamenii mă întrebau când scot un album. Și așa s-a născut acest proiect. La un moment dat am scris structura pentru întreaga carte, am scris textele sub formă de draft, am văzut câte desene mai trebuie să fac și, încet, încet, am tot lucrat la acest proiect astfel încât acum aproape am terminat ultima ilustrație”, povestește Anca. 

„Este incredibil să văd cum am avut parcă  toți aceeași copilărie”

Copilăria la „țară” este un reper puternic pentru Anca, pentru că atunci i s-au format primele impresii legate de viață și a fost un copil care a simțit puternic. „Un copil ignorant, desigur, dar care simțea orice emoție în tot corpul; cred că de aceea îmi este atât de ușor acum să transpun pe hârtie amintirile din acea perioadă. Am iubit să copilăresc la țară. Iubeam natura, pomii și țărâna de pe drum, gardurile din lemn, animalele, amorțeala de la prânz când era caniculă, bunicii care aveau grijă de gospodărie, copiii cu care mă jucam, fructele pe care le mâncam din copaci, grădinile din spate unde era nucul cel mare și unde mă găseam adesea singură și puteam vedea în curțile oamenilor departe, căci doar aveau un gard de sârmă, cărțile pe care le citeam pe prispă. Totul pentru mine se simte ca un desen animat, un desen animat cu gust de fericire și nostalgie, ca o adiere pe care o simți pe față stând pe un câmp și privind în vale spre o casă pe care nu o să o mai vizitezi niciodată”, spune Anca.

Printre amintirile care i s-au imprimat intens în minte se află și aceea în care satul era în doliu. „Cu siguranță ar fi scenele cu înmormântări, fie ale oamenilor din sat, fie ale bunicilor, ceva mai târziu”.

Cartea pe care se pregătește să o lanseze în acest an din Africa de Sud conține doar ilustrații și povestiri despre copilăria petrecută la țară, la bunici, pe timpul vacanțelor de vară. „Textele sunt scrise într-o manieră foarte simplă și personală, naivă, aș putea spune. Nu încerc să dau vreo greutate nenecesară lucrărilor; e pur și simplu experiența unui copil în mediul rural românesc de la începutul anilor ’90. Aceasta este tema principală și nu va fi nimic despre copilăria la oraș”, spune Anca. 

Chiar dacă are câteva părți mai întunecate, ea spune că este potrivită inclusiv pentru copii. „Persoanele din zona Europei de Est, sau chiar Europa și Rusia, o să se regăsească mult mai mult în întâmplările prezentate în carte. Este incredibil să văd cum am avut parcă toți aceeași copilărie”.

„Acasă e un sentiment pe care ți-l construiești în interior”

Spune că încă nu e în discuții cu nicio editură din România. „Nu m-am hotărât dacă o să public cu o editură sau în regim propriu. Am câteva planuri în minte, inclusiv poate să colaborez cu un sponsor, însă nu am început demersurile în acest sens. Sinceră să fiu, sunt curioasă dacă o să fiu abordată de cineva interesat să investească în acest proiect. Sunt convinsă că va fi un proiect foarte valoros, care o să tot crească în valoare cu timpul”, dezvăluie ea.

După lansare, Anca are în plan să organizeze expoziții cu lucrările originale și să exploreze noi teme pe formate mai mari, cu posibilitatea unui al doilea volum despre copilărie, de această dată la oraș. În ceea ce privește viața în Cape Town, deși locuiește acolo de peste șapte ani și iubește orașul, rămâne deschisă la noi experiențe și locații, inclusiv posibilitatea de a locui temporar în alte orașe precum Tokyo.

Sunt curios să aflu unde este acasă pentru Anca Popa și ale ei „amintiri din copilărie”: „Acasă sunt eu. Și când spun „eu”, nu mă refer nici măcar la mine per se, pentru că simt clar că sunt doar o foarte mică parte din viață, așa cum suntem toți. Acasă e un sentiment pe care ți-l construiești în interior, atunci când poți să te privești cu adevărat și să simți că faci parte dintr-un tot care, de fapt, e acasă. Cred că acasă înseamnă să-ți învingi fricile. Știu că sună foarte abstract sau ezoteric și nu e locul sau timpul să dezbatem asta, însă atunci când nu mai ai frici, ești acasă oriunde, chiar și atunci când nu vei mai exista ca reprezentare fizică”, răspunde ea.

O diferență culturală

Din Africa de Sud, artista spune că percepe România diferit față de cum o făcea înainte, observând mai clar atitudinea negativistă și critica constantă a oamenilor, care contrastează puternic cu deschiderea și spiritul pozitiv sud-africană. Schimbarea perspectivei a fost un proces gradual, dar șocul cultural resimțit îi evidențiază această diferență. „Și ce mi se pare trist este faptul că românii nici nu-și dau seama că fac asta. Și cum ai putea, când totul în jurul tău este la fel? Aceea este normalitatea în România”.

Am întrebat-o pe Anca Popa ce a stat, cu adevărat, în spatele deciziei de a pleca din România după aproape 15 ani de București: a fost o plecare „dinspre ceva” sau „către ceva”? „Iubesc întrebarea aceasta. Cred că, de fapt, a fost mai degrabă către ceva decât dinspre ceva, deși nu îmi era foarte clar la momentul respectiv”, spune Anca. „Adevărul este că, de ceva vreme, nu mă mai simțeam ok în București sau în România. Simțeam. de multe ori. că mă sufoc”, mărturisește Anca. 

Pentru ea, România este acum ce era Focșaniul după ce s-a mutat în București: locul de unde vine, locul unde a crescut, locul unde are încă foarte mulți prieteni și familie, un loc de care o leagă foarte multe lucruri și amintiri. „Însă este un loc pe care vreau doar să-l vizitez, pentru perioade mai scurte sau mai lungi. Nu pot spune neapărat că e o ruptură, însă clar e o etapă care a fost. Poate mă voi întoarce, nu știu ce va fi în viitor, dar, deocamdată, nu mă mai simt ca făcând parte din peisaj”, adaugă ea. 

Anca mărturisește că toată viața o să se recomande ca fiind o artistă din România. „Însă dincolo de asta, sincer, nu contează pentru mine lucrurile acestea. Nu simt că aș aparține vreunei scene dintr-o țară anume. Și asta poate și datorită internetului, unde acum granițele acestea sunt destul de mult estompate”.