Sari direct la conținut

O asociatie a service-urilor auto i-a solicitat presedintelui Iohannis retransmiterea legii RCA catre Parlament in vederea revizuirii

HotNews.ro
Accident auto, Foto: AGERPRES
Accident auto, Foto: AGERPRES

Asociatia Societatilor de Service Auto Independente ( ASSAI) i-a solicitat Presedintelui Klaus Iohannis retransmiterea legii RCA catre Parlament spre revizuire pe motiv ca actul normativ ar afecta pagubitii RCA si ar contine prevederi care intra in contradictie cu articole din Constitutie si alte legi. Asociatia acuza ca termenul de plata a despagubirii a fost majorat de patru ori, de la 10 zile la 40 de zile, desi in prezent termenul de plata al despagubirii nu este respectat de catre asiguratori in majoritatea cazurilor.

Asociatia a solicitat Administratiei Prezidentiale sa analizeze doua articole cuprinse in legea RCA, articole care vor crea mari dificultati in obtinerea despagbirilor pentru pagubitii RCA:

1. Termenul de plata a despagubirii a fost majorat de patru ori.

  • „In conditiile in care termenul de plata al despagubirii  nu este respectat de catre asiguratori in majoritatea cazurilor, sa gasesti ca si solutie de rezolvare a acestei probleme cresterea termenului de plata de patru ori (de la 10 zile la 40 de zile), este ca si cum ai incerca sa stingi un incendiu cu benzina”, se arata in comunicatul ASSAI.

2. Plata despagubirilor stabilite in baza preturilor de referinta

  • „In conditiile in care in Romania nu exista un sistem de preturi referinta pentru bunuri si servicii, raportarea la un astfel de sistem inexistent atunci cand vine vorba despre calculul despagubirilor cuvenite unei persoane nevinovoate de producerea unui accident si care trebuie sa primeasca o indemnizatie de despagubire care sa ii acopere prejudiciul cauzat, este absolut utopica”, spun reprezentantii service-urilor.

Legea RCA ii nemultumeste si pe asiguratori si pe brokeri: Motivul este limitarea cheltuielilor administrative si de vanzare ale politei RCA

Dincolo de service-uri auto, legea RCA ii nemultumeste si pe asiguratori si pe brokerii de asigurare. Principala critica pe care Uniunea Asiguratorilor (UNSAR) o aduce este limitarea cheltuielilor de administrare si de vanzare, inclusiv taxe ale companiilor de asigurare la 25%, limitare prin care principiul plafonarii este mentinut, o situatie nemaiintalnita la nivelul UE. Orice plafonare, fie ca vorbim de un nivel de 25%, fie ca vorbim de un nivel de 90%, incalca Directivele europene in domeniu, riscand in continuare infringementul pentru Romania, sustin asiguratorii.

Limitarea impusa de lege ii afecteaza cel mai tare pe brokerii de asigurare, care au reactionat in aceasta saptamana prin Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR) care a anuntat ca va notifica Comisia Europeana, in cazul in care legea RCA va fi promulgata, intrucat considera ca prevederile acesteia sunt anticoncurentiale.

  • „Consideram ca noua lege reprezinta o continuare a reglementarilor neconcurentiale care, pe termen mediu si lung, vor avea un efect contrar intentiilor legiuitorului. Conditiile de oligiopol ale pietei RCA se vor accentua, ceea ce inseamna ca vom avea o calitate redusa a serviciilor si, pe cale de consecinta, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie sa fie despagubiti ca urmare a unui eveniment rutier. Noua lege este una organica, care ar trebui sa reglementeze echilibrat, pe termen mediu si lung, toate categoriile de actori implicati in piata RCA. Din pacate, aceasta lege reglementeaza, pe termen scurt, o problema punctuala, in favoarea unui segment foarte ingust de clienti, cu o rata a daunei foarte mare, si defavorizeaza cea mai mare parte a consumatorilor de polite RCA, in principal persoanele fizice”, a declarat Bogdan Andriescu, presedinte UNSICAR.

Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat, marti, cu 226 voturi ”pentru”, 25 ”impotriva” si 4 abtineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie.

Actul normativ (vezi documentul atasat) prevede, printre altele, cum se vor calcula tarifele de referinta la RCA – prima de asigurare cu caracter orientativ determinata pe baza datelor statistice de la nivelul pietei de asigurari RCA – in conditiile in care perioada de plafonare a preturilor RCA a expirat in data de 18 mai. Proiectul de lege a fost trimis spre promulgare Presedintiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro