O banca din SUA care a primit ajutoare guvernamentale de 1.6 miliarde de dolari a sponsorizat turnee de golf si concerte de muzica
O banca din Statele Unite care a primit ajutoare guvernamentale in valoare de 1.6 miliarde de dolari a sponsorizat o serie de evenimente mondene la sfarsitul saptamanii trecute, printre care un turneu de golf si concerte de muzica, transmite CNN, care citeaza site-ul TMZ.com. Potrivit informatiilor, Northern Trust a cheltuit o suma neprecizata pentru sponsorizarea unui turneu din cadrul Professional Golf Association (PGA) si a unor concerte cu Sheryl Crow si Earth Wind & Fire.
Banca ar fi cheltuit milioane de dolari pentru turneul Northern Trust Open, dar si pentru concerte cu Crow, Chicago si cei de la Earth Wind & Fire si o petrecere privata la clubul House of Blues. In plus, banca a sponsorizat cadourile oferite de Tiffany & Co.
TMZ.com a precizat ca angajatii banci si clientii care au participat la eveniment au avut un meniu extravagant si au stat la unele dintre cele mai scumpe hoteluri din Los Angeles.
Vicepresedintele pe probleme de comunicatie de la Northern Trust, Doug Holt, a confirmat ca banca a sponsorizat turneul de golf si petrecerile din Los Angeles, insa a afirmat ca banii nu sunt cei „ai contribuabililor americani”. Presedintele Frederick H. Waddell a precizat, la randul sau, ca banca sponsorizeaza pentru al doilea an consecutiv turneul de golf, in urma unui contract semnat in 2007.
Democratul Barney Frank (Massachusetts), care este presedintele Comitetului pentru Servicii Financiare al Camerei Reprezentantilor, a trimis o scrisoare in care solicita bancii sa returneze banii pe care i-a cheltuit pe turneul de golf.
Northern Trust a anuntat in decembrie ca va disponibiliza 450 de angajati, ca parte a unei initiative care urmareste „cresterea profitabilitatii si o crestere globala continua in aceste conditii economice dificile”.
Critici la adresa unor mari companii
Mai multe companii americane au fost criticate din cauza cheltuielilor masive in perioada in care se luptau sa supravietuiasca crizei financiare.
Directorul executiv de la Merrill Lynch, John Thain, a demisionat recent din functie la doar cateva saptamani dupa ce compania sa a fost preluata de Bank of America. Presa americana a sustinut ca Thain ar fi oferit bonusuri financiare in valoare de miliarde de dolari cu doar cateva zile inainte ca firma sa sa fie achizitionata de BofA si ca ar fi cheltuit sume importante pentru redecorarea biroului sau.
CEO-ul bancii Lehman Brothers, Richard Fuld, a fost criticat pentru ca a castigat 240 de milioane de dolari intre 2005-2007, adica exact in perioada in care a luat decizii gresite pentru viitorul firmei. De asemenea, Fuld si alti sefi ai bancii au fost acuzati ca au pierdut 75 de miliarde de dolari prin faptul ca nu au planificat „un faliment organizat” pentru Lehman Brothers. Banca a falimentat in septembrie 2008, dupa ce autoritatile federale au refuzat sa-i arunce un colac de salvare.
De asemenea, presa de peste Ocean a relatat ca sefii AIG au mers in vacante de lux care au costat sute de mii de dolari la doar cateva saptamani dupa ce guvernul a oferit un ajutor de 124 de miliarde de dolari asiguratorului american.