O companie chineza de stat a semnat un memorandum cu Termoelectrica pentru a investi in termocentrala de la Doicesti
Termoelectrica a semnat, in aprilie, un memorandum de intelegere cu o companie chineza de stat, China Huadian Engineering, in vederea realizarii a doua grupuri noi la termocentrala Doicesti, a anuntat Stefan Arama, sef serviciu privatizare si Cooperare Internationala, la Termoelectrica. Ministerul Economiei doreste sa salveze aceasta termocentrala de la inchidere prin realizarea unui proiect in parteneriat public-privat. Termoelectrica intentioneaza sa infiinteze la Doicesti o societate mixta in care investitorul va detine pachetul majoritar.
Minim 30% din valoarea proiectului va reprezenta aportul investitorului, iar restul de 70% va fi acoperit din creditul pe care il va contracta noua societate cu sprijinul investitorului. „Compania chineza este interfata cu investitorul, statul chinez. La discutii a venit si Eximbank China, care analizeaza proiectul”, a spus Stefan Arama. Investitia este estimata la 700 de milioane de euro.
Contributia Termoelectrica la capitalul social va fi negociata pe baza rezultatelor unui raport de evaluare, elaborat de un evaluator independent.
Contributia investitorului la capitalul social va reprezenta minim 30% din valoarea investitiei. Potrivit planului realizat de Ministerul Economiei, pana in luna octombrie 2011, va fi finalizat un studiu de fezabilitate, pana in ianuarie 2012 va fi inregistrata societatea mixta, pana in februarie 2012 va fi obtinut acordul bancilor asupra inchiderii pachetului financiar, iar in martie 2012 vor demara lucrarile de executie.
La Doicesti se doreste realizarea a doua grupuri de cate 250 MW, pe carbune. Exista o scrisoare de interes din partea unei companii din China, privind o eventuala participare ca investitor la acest proiect. In cazul unui rezultat negativ exista posibilitatea ca centrala Doicesti sa fie inchisa.
- Capacitatile existente au fost puse in functiune in perioada 1979- 1982 si nu mai corespund exigentelor tehnologice si de mediu actuale.
- Grupul nr. 7 de 200MW a fost scos din functiune si este in curs de valorificare.
- Grupul nr. 8 de 200MW, care datorita starii sale tehnice si a consumurilor specifice foarte ridicate a functionat foarte putin in ultimii ani, a fost trecut in conservare, urmand ca in momentul demararii noii investitii sa fie scos din functiune.
Pentru constructia grupului de la Doicesti, compania Termoelectrica a purtat cu mari hopuri, din 2008 pana anul trecut, discutii cu Mechel, grup rus cu activitati in metalurgie si sectorul minier. In cele din urma, Mechel s-a retras de la negocieri.