Sari direct la conținut

O companie japoneza concediaza 34 de angajati si va folosi in locul lor inteligenta artificiala

HotNews.ro

Un viitor in care angajatii vor fi inlocuiti de masini este pe cale sa devina realitate la o firma de asigurari din Japonia. Compania japoneza de asigurari Fukoku Mutual Life Insurance concediaza 34 de angajati, in locul carora va folosi un sistem de inteligenta artificiala ce poate calcula platile catre asigurati, scrie The Guardian.

Compania japoneza crede ca, in urma acestei decizii, productivitatea va creste cu 30%, iar investitia isi va dovedi rentabilitatea in doar doi ani.

In schimb, in mod evident, miscarea nu este privita cu ochi buni de cei 34 de angajati care vor ramane fara loc de munca la finalul lunii martie.

Sistemul care urmeaza sa fie folosit de compania japoneza se bazeaza pe Watson Explorer dezvoltat de IBM, dotat cu „tehnologie cognitiva care poate gandi ca un om”, care ii permite „sa analizeze si sa interpreteze toate datele, inclusiv text nestructurate, imagini, audio si video”.

Aceasta tehnologie ar putea fi folosita si in domeniul medicinei, fiind capabila sa proceseze zeci de mii de certificate medicale, durata spitalizarilor, istoricul medical si proceduri chirurgicale si sa calculeze pretul acestora, scrie presa japoneza.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro