„O decizie bruscă”. Tim Cook pleacă de la conducerea Apple după 15 ani, a fost anunțat noul director general
Directorul general al Apple, Tim Cook (65 de ani), va fi înlocuit la conducerea companiei la începutul lunii septembrie de către un membru al conducerii grupului, John Ternus (50 de ani), care până acum era responsabil de produsele fizice, de la iPhone la Mac, transmite AFP.
Chiar dacă John Ternus era considerat favorit pentru a-i succeda lui Tim Cook, care va trece pe funcția de președinte executiv al consiliului de administrație, această schimbare nu era așteptată atât de repede.
„O decizie bruscă”
Întrebat de France Presse ce părere are de anunț, Dan Ives, analist la Wedbush Securities, a calificat această schimbare drept o „decizie bruscă”.
Venit la Apple în 1998, Tim Cook a fost numit director general în august 2011, după demisia liderului emblematic Steve Jobs, grav afectat de un cancer la pancreas care l-a răpus câteva săptămâni mai târziu.
Mai puțin carismatic decât predecesorul său, acest inginer originar din Alabama (sudul Statelor Unite) a condus Apple pe calea unei creșteri fulminante.
Între 2011 și 2025, compania din Cupertino (California) și-a crescut aproape de patru ori cifra de afaceri, iar capitalizarea bursieră a devenit de treisprezece ori mai mare, depășind astăzi 4.000 de miliarde de dolari, fiind a treia din lume.
În același timp, averea lui Tim Cook a urmat evoluția grupului și a ajuns acum la 2,9 miliarde de dolari, potrivit site-ului revistei Forbes.
Criticii i-au reproșat în special lui Tim Cook că nu a lansat un produs la fel de marcant ca iPod-ul sau iPhone-ul, apărute sub conducerea lui Steve Jobs.
Singurele noi produse de anvergură pe care le are în palmares sunt ceasul inteligent Apple Watch, comercializat din 2015, și, în 2024, casca de realitate virtuală Vision Pro, ale cărei vânzări au dezamăgit.
Serviciile au fost motorul de creștere în epoca Tim Cook
Dar șeful cu părul alb și ochelarii sobri s-a remarcat pe alte fronturi, în special în domeniul software-ului, în cadrul unui grup al cărui ADN se baza în primul rând pe hardware.
Astfel, el a contribuit la ascensiunea serviciilor. Acest sector, care include magazinul de aplicații App Store, platformele de streaming muzical (Apple Music) și video (Apple TV), precum și stocarea de date la distanță (iCloud), a devenit principalul motor de creștere al companiei.
„Conducerea excepțională a lui Tim a făcut din Apple cea mai bună companie din lume”, a comentat Arthur Levinson, președinte al consiliului de administrație al Apple de 15 ani, care își va ceda titlul, dar va rămâne administrator.
Angajat al Apple din 2001, John Ternus va intra, la rândul său, în consiliu, pe lângă numirea sa în funcția de director general.
Tim Cook s-a remarcat, de asemenea, prin calitățile sale de negociator și de anticipare a evenimentelor majore.
Astfel, el a permis grupului să treacă fără incidente majore peste dificultățile de aprovizionare legate de pandemia de coronavirus, dar și să treacă neobservat prin ochiurile plaselor geopolitice anul trecut, pe fondul crizei dintre Statele Unite și China, piață majoră pentru Apple.
Ce va face Apple în domeniul AI?
Tim Cook și echipa sa au ratat însă momentul de cotitură al inteligenței artificiale (IA) , anunțat de apariția ChatGPT, în noiembrie 2022.
De atunci, Apple aleargă după marii actori ai sectorului, fără a fi reușit încă să integreze pe deplin noile capacități ale IA în produsul său emblematic, iPhone-ul, care așteaptă încă o nouă versiune a asistentului Siri.
Anunțul vine cu mai puțin de două luni înainte de marele eveniment anual al Apple, Worldwide Developers Conference (WWDC), de la începutul lunii iunie, în cadrul căruia gigantul trebuie să dezvăluie tocmai progresele în domeniul IA.
Alegerea unui nou șef din interior nu este surprinzătoare, Apple acordând o mare importanță culturii unice a companiei.
„Cook probabil simte că piesele puzzle-ului sunt acum la locul lor pentru a preda frâiele înainte de WWDC”, a estimat Dan Ives.
Potrivit acestuia, fostul director „va lăsa o amprentă durabilă” asupra companiei, în timp ce John Ternus „se va confrunta cu o presiune mare pentru a-și face debutul cu succes, în special în domeniul IA”.