O dronă a căzut peste noapte în județul Tulcea. Primele informații de la MApN
O nouă dronă a intrat în spațiul aerian românesc și s-a prăbușit într-o zonă pustie din județul Tulcea în primele ore ale zilei de joi, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit unui comunicat MApN, radarele militare au detectat, la ora 02.23, un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina.
Au fost ridicate pentru monitorizarea situației două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. De asemenea, un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române a decolat pentru o misiune de cercetare aeriană.
Armata a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a emis un mesaj RO-Alert la ora 03.20.
„La ora 03.21, o dronă a pătruns în spațiul aerian național, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați. La ora 03.24, echipajul elicopterului IAR-330 SOCAT a raportat că ținta a căzut la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, județul Tulcea, într-o zonă nepopulată”, potrivit comunicatului.
Localitatea Grindu se află pe Dunăre la Granița cu Ucraina.
Drona prăbușită a produs un incendiu care s-a stins de la sine, fără victime sau pagube materiale, a transmis MApN, care a adăugat că o echipă de militari a fost trimisă locul impactului pentru securizarea zonei.
Alerta aeriană a încetat la ora 03.52.