Sari direct la conținut

O firmă din Rusia și una din Turcia ar putea construi magistrala M6 de metrou până la Băneasa

HotNews.ro
Tunel de metrou în București, Foto: Asociatia Pro Infrastructura
Tunel de metrou în București, Foto: Asociatia Pro Infrastructura

Asocierea de firme Esta Construction LLC(Rusia) – Doğuş İnşaat ve Ticaret A.Ş(Turcia) ar fi câștigat licitația Metrorex pentru proiectarea și execuția structurilor de rezistență pe viitoarea Magistrală M6 de metrou, de la 1 Mai la Complex Comercial Băneasa, informează Economica.net. La licitație au mai depus oferte asocieri de firme din Turcia, China, Italia sau Spania, înainte ca legea achizițiilor să se modifice în sensul interzicerii unor state precum China sau Rusia la astfel de proceduri.

Asocierea ruso-turcă a obținut peste 97 de puncte dintr-un total de 100, urmând să fie declarată câștigătoare a licitației pentru proiectare și execuție structură de rezistență la tronsonul 1 Mai-Tokio/Băneasa din viitoarea linie de metrou M6, informează Economica.net

La licitația lansată de Metrorex au mai depus oferte trei alte asocieri: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. (Turcia) , China Communications Construction Company & 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.p.A. 9China-Italia) și FCC – Gülermak J.V (Spania-Turcia).

Licitația a fost lansată înainte ca Guvernul să modificice legea achizițiilor publice în sensul interzicerii accesului la licitații a firmelor din țări non UE care nu fac parte din Spațiul Economic European(SEE), nu se află în proces de aderare la UE sau care nu au semnat Acordul privind Achizițiile Publice al Organizației Mondiale a Comerțului (AAP). (n.r. țări precum China sau Rusia).

Licitația lansată de Metrorex în martie 2019 are obiectiv execuția structurilor stațiilor şi interstaţiilor (galerii şi tuneluri) de metrou pentru Lotul 1.1: 1 Mai – Tokyo (Complex Comercial Băneasa), ceea ce va permite punerea în funcţiune a acestui tronson după dotarea sa completă. Valoarea licitației este estimată la circa 1,3 miliarde de lei (cca. 260 de milioane de euro), iar atribuirea se face conform celui mai bun raport calitate-preț, componenta financiară având o pondere de 40%.

Esta Construction LLC este o companie de construcție din Rusia care, conform informațiilor de pe propriul site, este a 129-a companie de copnstrucții din lume. Firma are cinci birouri, dintre care patru în Rusia și unul în România.

Printre proiectele la care a participat se numără Aeroportul Internațional Gagarin (Saratov, Rusia), Stadionul FC Krasnodar, turnurile Oko Tower din Moscova, dar și alte lucrări de mall-uri, complexe comerciale sau parcarea de la aeroportul internațional Domodedovo din Moscova.

Doğuş İnşaat ve Ticaret A.Ş este o companie turcească de construcții care, conform propriului site, a realizat peste 250 de proiecte de „mega-infrastructură” din 1951 și până în prezent, în valoare totală de peste 28 de miliarde de dolari.

Printre proiectele sale fanion se numără: o magistrală de metrou din Istanbul (linie de metrou complet automatizată); mai multe loturi de metrou în Sofia, Bulgaria; metroul din Riyadh, Arabia Saudită; Linia 3 de metrou din Mumbai, India; autostrada Edirne-Kinali; linia de tren de mare viteză Ankara-Izmir, Turcia; terminalul D de la Aeroportul Internațional Boryspil din Liev, Ucraina, precum și alte lucrări de poduri, linii de cale ferată, lucrări urbane sau baraje de apă.

Linia de metrou M6 va porni de la Gara de Nord și de la stația 1 Mai se va ramifica pe o magistrală nou construită până la stația Tokyo, imediat în apropierea Complexului Comercial Băneasa. Noua linie construită va avea o lungime de 6 km și 6 noi stații (Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo).

Magistrala 6 de metrou – (Gara de Nord) 1 Mai – Tokyo (complex Comercial Băneasa) – Aeroport Otopeni

Lungime: 14,2 km

Stații: 12

Valoare totală estimată: 1,4 mld euro

M6.1 1 Mai – Tokyo (Complex Comercial Băneasa)

Lungime: 6 km

Stații: 6 (Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo)

Valoare (doar proiectare şi execuţie structură de rezistenţă staţii şi tuneluri): 1,27 miliarde de lei

M6.2 Tokyo – Aeroport Otopeni

Lungime: 8 km

Stații: 6 (Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, IC Brătianu, Aeroport Otopeni)

Valoare (doar proiectare şi execuţie structură de rezistenţă staţii şi tuneluri): 1,32 miliarde de lei

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro