Skip to content

VIDEO Un feribot cu 270 de oameni la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin 9 morți / Căpitanul navei, arestat

O navă de pasageri cu aproape 270 de persoane la bord s-a răsturnat duminică în largul Ciprului de Nord, iar operațiunile de căutare și salvare sunt în curs, potrivit presei cipriote turce și agențiilor Reuters și AFP. Autoritățile locale au anunțat că cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața.

Căpitanul și membrii echipajului, arestaţi

Căpitanul feribotului care a naufragiat duminică, precum şi alți şapte membri ai echipajului, au fost arestaţi, a anunţat prim-ministrul Republicii Turce a Ciprului de Nord, Unal Ustel.

„Nu va exista nicio muşamalizare”, a spus Ustel, după deschiderea unei anchete.

Totodată, potrivit oficialilor locali, bilanţul tragicului accident a crescut la cel puţin nouă morţi.

Până în prezent, 244 de persoane au fost recuperate din apă, inclusiv cele decedate. Poliţia conduce ancheta.

MAE român: Nu s-au primit solicitări de asistenţă consulară

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că nu există cetăţeni români, până în acest moment, printre pasagerii feribotului care s-a scufundat. Nu sunt nici solicitări de asistenţă consulară primite.

„Din verificări, nu există cetăţeni români ( printre pasagerii feribotului, n.r.) şi nu avem solicitări de asistenţă consulară primite până în acest moment”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, pentru agenția News.ro. 

Primul bilanț anunțat de autorități

Șapte persoane au murit și alte 23 sunt date dispărute, au anunțat autoritățile din Republica Turcă a Ciprului de Nord, potrivit Reuters.

Totodată, autoritățile au anunțat și că 237 de oameni au fost salvați.

Oficial local: „Situația este gravă”

În largul orașului Kyrenia/Girne, o nava aparținând companiei Filo Denizcilik s-a răsturnat după ce a luat apă la prova din motive încă necunoscute.

Se știe că la bord se aflau 259 de pasageri și 8 membri ai echipajului, iar echipele de căutare și salvare ale Pazei de Coastă intervin în zonă, scrie publicația locală Kibris Postasi.

Feribot de pasageri care a plecat din portul Kyrenia/Girne din autoproclamata Republica Turcă a Ciprului de Nord s-a răsturnat duminică în largul coastelor, a anunțat Ministerul local al Sănătății, fără a oferi însă un bilanț al victimelor.

„Au fost efectuate toate pregătirile necesare pentru a permite o intervenție rapidă a echipelor de salvare și a serviciilor medicale”, a adăugat ministerul.

Republica Turcă a Ciprului de Nord este un stat de facto recunoscut doar de Turcia, pe care comunitate internațională în consideră teritoriu al Republicii Cipru aflat sub ocupație militară turcă din 1974.

Operațiuni frenetice de salvare

Evacuarea pasagerilor de pe nava care s-a răsturnat în largul orașului Kyrenia/Girne se desfășoară cu ajutorul ambarcațiunilor, ambulanțelor și elicopterelor.

Ambulanțele se deplasează una după alta, fără încetare, pentru a prelua pasagerii aduși la țărm și a-i preda echipelor medicale. Operațiunile de salvare și evacuare continuă intens în zonă, notează publicația citată.

Primarul cipriot turc din Kyrenia/Girne, Murat Senkul, a confirmat că la bordul bărcii se aflau în total aproape 270 de persoane, inclusiv pasageri și echipaj, și a declarat că situația era „gravă”.