O nouă flotilă umanitară pentru Gaza a plecat din portul turcesc Marmaris
O nouă flotilă pentru Gaza, formată din 50 de ambarcaţiuni, a plecat joi la prânz din portul turcesc Marmaris (sud-vest), au anunţat organizatorii, potrivit AFP.
Este vorba despre a treia tentativă de a sparge blocada israeliană asupra Fâşiei Gaza începând din 7 octombrie 2023.
Precedenta flotilă fusese interceptată de către forţele israeliene pe 30 aprilie şi cei 175 de militanţi ai săi au fost arestaţi în apele internaţionale.
„Peste 50 de ambarcaţiuni au părăsit Marmaris în urmă cu o oră”, a anunţat unul dintre coordonatorii Flotilei Global Sumud (GSF), Gorkem Duru. „Ele sunt în prezent în drum spre Gaza”, a adăugat el.
Acestui convoi i se vor alătura „patru-cinci vase al Coaliţiei Flotilei Libertăţii”, în apele internaţionale, a precizat Gorkem Duru.
În toamna lui 2025, o primă Flotilă Globală Sumud a traversat Mediterana, ajungând până aproape de Fâşia Gaza şi atrăgând atenţia lumii întregi. Ea a fost interceptată de forţele israeliene în largul coastelor Egiptului şi Fâşiei Gaza, iar militanţii săi au fost transferaţi în Israel înainte de a fi rapid expulzaţi.
Israelul controlează toate punctele de intrare în Fâşia Gaza, teritoriu palestinian supus din 2007 unei blocade israeliene, iar ajutorul umanitar rămâne în general limitat.
Israelul şi Hamas se acuză reciproc de încălcarea încetării focului intrate în vigoare pe 10 octombrie 2025, după doi ani de război declanşat de atacul terorist de o amploare fără precedent comis de mişcarea islamistă palestiniană în sudul teritoriului israelian pe 7 octombrie 2023.