O noua marca auto intra oficial in Romania – Chinezii de la Chery vin printr-o companie israeliana
Grupul israelian Shlomo Holdings Ltd va deveni unic distribuitor al masinilor marcii chineze Chery Automobile in Romania, scrie Bloomberg, citand un comunicat al bursei din Tel Aviv. Chinezii sunt celebri pentru acuzatiile de plagiat care li s-au adus in trecut pentru copierea modelului Matiz, iar israelienii sunt prezenti pe piata noastra de cativa ani prin intermediul companiei de leasing operational Sixt New Kopel.
Chery Automobile a produs anul trecut 350.000 de masini in China, iar in 2007 avusese un an si mai bun, cu o productie totala de 427.000 de automobile, din care 40.000 in Rusia, cu o companie locala cu care colaborarea s-a incheiat.
Chery Automobile din provincia Anhui pretinde ca e cel mai mare producator auto independent din China si unul din producatorii auto cu cel mai mare progres. Compania a inceput productia de masini acum zece ani dar a capatat notorietate in 2003 cand a lansat un model numit QQ similar Daewoo Matiz si apoi altul care copia Chevrolet Epica si se numea Eastar.
Masinile Chery vin in Romania prin Shlomo Holdings, grup israelian specializat in importul de masini, inchirieri, leasing operational dar si in operarea de ateliere auto in unele tari.
Holdingul e prezent de patru ani in Romania prin filiala New Kopel care a inceput cu servicii de leasing operational, iar in 2006 a primit licenta Sixt si a inceput sa ofere si servicii de inchirieri de masini. In Romania, Sixt New Kopel este prezent in orase precum: Bucuresti, Iasi, Bacau, Constanta, Timisoara, Cluj Napoca, Sibiu si Brasov.
La inceputul anului Sixt – New Kopel a format un joint-venture cu comerciantul ceh de masini second-hand AAA Auto care si-a limitat drastic operatiunile in tara.