Sari direct la conținut

O nouă ordonanță controversată: Guvernul vrea să șteargă datoriile la Fisc ale companiilor din energie/ Una dintre companii a primit deja un ajutor de stat ilegal

HotNews.ro
Complexul Energetic Hunedoara, Foto: AGERPRES
Complexul Energetic Hunedoara, Foto: AGERPRES

Datoriile la bugetul de stat ale companiilor din energie vor fi șterse, potrivit unui proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei. Acesta prevede că vor fi stinse creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor prin ANAF prin trecerea acelor companii în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei. Una dintre societăți ar fi Complexul Energetic Hunedoara, care la sfârșitul anului trecut avea datorii la bugetul de stat de circa 268 milioane de lei.

Culmea este că această societate a primit în 2015 un ajutor de stat ilegal, potrivit unei investigații a Comisiei Europene. Comisia Europeană a constatat în noiembrie 2018 că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. Potrivit acestuia, în prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente. Vezi aici amănunte.

Acum, la doar câteva luni după constatările Comisiei, Guvernul decide să acorde din nou un ajutor de stat prin ștergerea datoriilor. Pentru o astfel de acțiune, Guvernul trebuie să notifice Comisia Europeană.

  • Cum motivează Guvernul noul proiect de OUG

Potrivit documentului, este necesară stingerea datorilor din cauza „situației economico-financiară dificilă a unor operatori economici, precum Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. și Societatea Electrocentrale București S.A. care dețin capacitatilor de producere a energiei electrice cu importanță deosebită în menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Național”.

Ooperatorii economici care dețin unităţi dispecerizabile au datorii gestionate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar adoptarea unor măsuri privind recuperarea acestora prin măsuri de executare silită sau alte modalități de stingere a creanțelor nu asigură dezideratul menținerii în cadrul Sistemului Electroenergetic Național.

Stingerea creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor unități dispecerizabile poate contribui la asigurarea securității Sistemului Electroenergetic Național.

Siguranța alimentării Sistemului Electroenergetic Național și chiar securitatea energetică a țării ar putea fi afectată dacă nu sunt stinse datoriile.

  • Modalitatea de stingere a datoriilor

Prin derogare de la prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care dețin capacități de producere a energiei electrice instalate in Sistemul Electroenergetic National reprezentând active functionale energetice, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active funcționale energetice, aflate în proprietatea acestora.

Cererea operatorilor economici va cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia și va fi însoțită de avizul favorabil al ministerului de resort, al Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei și al operatorul de transport și sistem Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A..

Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcționale energetice, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către un evaluator independent atestat în condițțile legii.

Lista bunurilor aferente activelor functionale energetice ce urmează să fie evaluate, precum şi raportul de evaluare se aprobă prin ordin emis de către ministrul Energiei.

Bunurile care sunt grevate de alte sarcini în afara celor instituite de organul fiscal central nu pot constitui obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ministerul Energiei şi operatorii economici încheie un proces-verbal de predare-preluare prin care se trec în proprietatea publică a statului activele functionale energetice care cuprinde şi valoarea acestora.

Procesul-verbal constituie titlu de proprietate publică al statului.

În cazul în care bunurile ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, trecute în proprietatea statului, au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, compania va fi obligată la plata creanţelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile au fost restituite terţului.

Pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea statului şi data la care au renăscut creanţele fiscale nu se datorează dobânzi sau penalităţi de întârziere, după caz.

În termen de 15 zile de la data intrării în proprietatea privată a statului a bunurilor, Ministerul Energiei va demara procedurile prevăzute de lege pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale, persoană juridică română, care are iniţial, ca acţionar unic, statul roman.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro