O noua tehnica de scanare dezvaluie secretele din spatele picturilor celebre ale lui Picasso
Oamenii de stiinta s-au folosit de razele X pentru a face cunoscute secretele din spatele picturilor si sculpturilor lui Pablo Picasso. Tehnologia le-a permis sa descopere lucrari pana acum necunoscute lor, care sa-i ajute la conturarea unei istorii a artei mai bogate in detalii, scrieGizmodo.
Cercetatorii de la Universitatea Northwestern au analizat compozitia exacta a metalelor din cadrul a cinci compozitii din bronz, iar o alta echipa a descoperit o pictura ascunsa in spatele operei „La Misereuse Accroupie”.
Grupul de cercetatori s-a folosit de o tehnica noninvaziva, numita spectroscopie fluorescenta cu raze X, pentru a analiza pictura. Astfel, s-a aflat ca artistul si-a realizat lucrarea deasupra unei alte picturi, care infatisa un peisaj si care era realizata de un artist necunoscut. Pe baza tehnicii folosite de oamenii de stiinta, s-a aflat si ca artistul a incorporat formele peisajului in figura femeii ilustrate.
De asemenea, se poate observa cum Picasso a facut cateva schimbari picturii. Initial acesta a conturat mana femeii, dupa care a decis sa o acopere cu o pelerina de culoare verde, pe care aceasta o purta.
O alta echipa a dezvaluit mai multe detalii cu privire la sculpturile artistului. Inainte, cercetatorii nu cunosteau originea a cinci dintre mulajele realizate de artist. Acestia s-au folosit de metoda cu raze X pentru a descoperi metalele folosite in sculpturi. In acest fel, au aflat ca metalul utilizat de Picasso provenea de la turnatoria colaboratorului sau Emile Robecchi, din sudul Parisului.