O înregistrare inedită cu John Lennon, scoasă la licitaţie în Danemarca
O casetă audio cu o înregistrare a lui John Lennon unde îl putem auzi pe cânterețul formației Beatles cântând o melodie inedită, realizată în 1970 în timpul unei șederi în Danemarca, va fi scoasă la licitație la Copenhaga pe 28 septembrie, scrie AFP.
Estimată la o valoare cuprinsă între 27.000 și 40.000 de euro, această înregistrare de 33 de minute este scoasă la vânzare de o formație formată din patru bărbați, atunci adolescenți, care îl cunoscuseră pe unul dintre cei patru fantastici în timp ce acesta a venit să petreacă o parte din iarna 1969-1970 într-un colț îndepărtat de pe coasta de vest a Danemarcei.
„Înregistrarea este total unică, deoarece este o conversație. Are loc după o conferință de presă, cu cei patru liceeni și câțiva jurnaliști, iar John Lennon le cântă câteva melodii. Una dintre ele + Radio Peace +, nu a fost niciodată lansată”, a declarat pentru AFP un oficial al casei de licitații Bruun Rasmussen, Alexa Bruun Rasmussen.
„Este o mică bucată de istorie a Danemarcei și când o asculți, poți spune că John Lennon s-a simțit bine în Danemarca”, a spus ea.
La sfârșitul lunii decembrie 1969, într-un episod uitat, John Lennon ajunge în regatul scandinav alături de Yoko Ono pentru a se apropia de Kyoko, fiica acesteia din urmă.
Deși la început a trecut neobservată, această vizită, care va dura doar câteva săptămâni, a avut parte și de o conferință de presă.
În urma unei combinații de circumstanțe incredibile, din cauza vremii urâte, cei patru elevi de liceu se trezesc intervievându-l după întâlnirea oficială, într-o atmosferă relaxată.
„Cred că au experimentat + hygge +”, acest mod de viață danez care favorizează bunăstarea în viața de zi cu zi, a glumit doamna Bruun Rasmussen.
Adolescenții erau interesați în primul rând de activismul pentru pace al muzicianului, cu câteva luni înainte de dizolvarea Beatles-ului.
„Cu această licitație, vor să transmită mesajul lui John Lennon”, a spus ea.
Ea laudă farmecul înregistrării, vândută împreună cu fotografiile întâlnirii și numărul ziarului școlar care o relatează.
„Pentru a asculta cele 33 de minute ale casetei, aveți nevoie de un casetofon de modă veche și cred că un pic de nostalgie care îi oferă un plus de valoare”, a spus ea.