Sari direct la conținut

O scrisoare capcana a explodat la Londra, ranind o persoana

HotNews.ro

O femeie a suferit rani minore in urma exploziei unei scrisori-capcana chiar in centrul Londrei. Cladirea de birouri Capita Group HQ in care a avut loc incidentul este situata pe 71 Victoria Street, Westminster, una din arterele principale londoneze. La o mila de Parlamentul Britanic si de Westminster Abbey, doua dintre marile atractiile ale Londrei.

Ma aflam in metrou in drum spre centru, pe Metropolitan line, cand am fost anuntati ca statia de metrou Victoria este inchisa. Cativa prieteni care ma stiau pe drum m-au sunat sa imi spuna ca totul in zona de langa House of Parliament este inchis si nu se poate circula acolo.

„In jur de 9:40, serviciile de urgenta au fost chemate in Victoria Street, deoarece a avut loc o explozie de mici proportii”, a declarat ofiterul Ian Thomas de la Metropolitan Police. „Inca se investigheaza cauza exploziei. O angajata aflata in cladirea din 71 Victoria Street a fost ranita si dusa la spital.

Desi este un eveniment traumatiant pentru ea, ranile sunt mici”, a mai spus Thomas.

Victima are rani minore la nivelul bratelor si a fost tratata de serviciul londonez de ambulanta. “Echipele noastre au sosit la 9:39 si au tratat pacienta si au transportat-o la spital”, a explicat purtatorul de cuvant de la serviciul de ambulanta londonez.

Incidentul este tratat cu destul de mult calm de catre presa insulara, deoarece nu se doreste sa se creeze panica; la urma urmei este considerat un incident minor fara urmari tragice.

Ben Hetchin, un martor de la fata locului, a declarat pentru BBC: „In prima faza am crezut ca este o alarma de incendiu, cum se intampla de obicei, dar apoi am vazut o femeie cu mainile bandajate ca manusile de box transportata afara din cladire”.

„Era socata si tremura convulsiv. Apoi cordonul de politie ne-a indepartat si doi pompieri ne-au spus ca este vorba de explozia unei scrisori-capcana”, a mai spus martorul.

Din septembrie de cand sunt la Londra, s-a intamplat in repetate randuri sa fie gasite tot felul de pachete suspecte ramase in mijloacele de transport. De obicei toata lumea este evacuata si circulatia este intrerupta temporar, intre o jumatate de ora si doua ore in zonele respective. Este un sentiment ciudat de nesiguranta, creat dupa atentatele din 7 iulie 2005.

Bilantul oficial facut public de Scotland Yard arata ca 52 de persoane au decedat pe 7 iulie 2005, iar alte 700 au fost ranite.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro