O scrisoare pierdută: România riscă să piardă 80 de milioane Euro, în urma „amenzilor” la fondurile europene
România riscă să piardă circa 80 de milioane de euro din cauza unor corecții financiare aplicate de Comisia Europeană la fondurile europene din agricultură. Guvernul Dăncilă a contestat „amenzile”, dar Comisia spune că scrisoarea de la București a ajuns prea târziu la Bruxelles, iar acum cazul se judecă în justiția Uniunii Europene.
Anul acesta, Comisia Europeană a aplicat o serie de corecții financiare României, pentru ceea ce executivul UE consideră să sunt nereguli la fondurile europene din anii 2007-2017, din domeniul agriculturii. Guvernul Dăncilă a făcut contestație privind 80 de milioane de euro – corecții financiare, în acest caz, însă Comisia Europeană le-a respins pe motiv că expirase termenul legal de contestare.
România avea termen 2 luni să trimită la Bruxelles contestația. Decizia CE privind corecțiile financiare a fost publicată în Jurnalul oficial al UE pe data de 15 iunie 2018, iarHotNews a avertizat în legătură cu aceasta printr-un articol publicat în 20 iunie 2018.
Agentul guvernamental la Curtea de Justiție și la Tribunalul UE, Radu Canțăr, spune acum că a contestat pe data de 7 septembrie 2018 decizia Comisiei Europene.
Aici apar contrele București-Bruxelles.
Comisia Europeană spune că termenul legal pentru contestație a expirat înainte să primească de la autoritățile române scrisoarea, pentru că Bruxellesul a notificat mai înainte Bucureștiul privind amenzile.
De partea cealaltă, oamenii lui Dăncilă spun că au contestat în termen, pentru că trebuie numărat de la data publicării corecțiilor financiare în Jurnalul oficial, la care ar trebui să se adauge încă două săptămâni.
Într-o acțiune depusă la Tribunalul UE împotriva deciziei Comisiei Europene, subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Radu Canțăr afirmă:
„(…) Apreciem că momentul de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea unei acţiuni în anularea unui act care trebuie notificat, dar care, potrivit unei practici constante şi îndelungate a emitentului, se şi publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie să fie, în mod invariabil, publicarea, la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalulul.
(…) Pe cale de consecinţă, termenul de 2 luni pentru introducerea acţiunii în anulare care face obiectul cauzei T-530/18 a inceput să curgă de la data publicării Deciziei 20181873 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (15.06.2018), la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Termenului astfel calculat se adaugă 10 zile – termen invariabil pentru considerente de distanţă prevăzut de articolul 60 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. În concluzie, acțiunea în anulare formulată de România la data de 07.09.2018 a fost introdusă cu respectarea termenelor incidente”.
El cere Curții de Justiție de la Luxemburg:
- Să considere admisibilă acţiunea în anulare care face obiectul cauzei T-530/18;
- Să anuleze parţial Decizia de punere În aplicare (VE) nr. 2018/873 din 13 iunie 2018 de excludere de la finanţarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate În cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) şi al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR):
a. în ceea ce priveşte submăsura la integral (suma de 13.184.846,61 euro aferentă anilor 2015 şi 2016);
b. În ceea ce priveşte submăsurile 3a, Sa, 3b, 4b integral (suma de 45.532.000,96 euro aferentă anilor 2014, 2015 şi 2016) şi, în subsidiar, parţial pentru perioada anterioară datei de 19.09.2015 (suma de 21.315.857,50 euro);
- Să oblige Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
Mai departe rămâne ca justiția Uniunii Europene să decidă privind corecțiile financiare de 80 de milioane de euro aplicate României de Comisia Europeană.
Au fost și cazuri în care Tribunalul UE a anulat corecții financiare aplicate de Comisia Europeană României. În februarie 2017, judecătorii europeni au decis anularea unor „amenzi” de 129 de milioane de euro aplicate României tot la fondurile pentru agricultură, în urma unei acțiuni în anulare făcute în 29 martie 2015 de către agentul guvernamental la Curtea de Justiție a UE de la vremea aceea, Răzvan Radu, demis de premierul Dăncilă în mai 2018.