Sari direct la conținut

O shaormerie a băgat în spital zeci de ruși. Patronul a fost reținut de poliție

HotNews.ro
Shaormerie, Foto: DreamsTime
Shaormerie, Foto: DreamsTime

Anchetă penală în orașul Brațk din regiunea rusească Irkutsk, după ce zeci de persoane au reclamat că au avut nevoie de îngrijiri medicale la puțin timp după ce au consumat shaorma de la un fast-food din localitate. Cel puțin 29 persoane au ajuns la spital cu infecție intestinală acută.

Cel puțin 29 de persoane, printre care și cinci copii, au avut nevoie să fie tratați la o unitate medicală, după ce oamenii au mâncat la un fast-food „Vreau Shawarma”, au anunțat autoritățile ruse, citate de Siberia Realities, o publicație regională a serviciului rusesc al RFE/RL.

Serviciile de urgență au primit primul apel marți dimineață de la o persoană care a fost la respectivul local.

Mai târziu, în aceeași zi, au fost primite zeci de apeluri de la persoane care au cumpărat produse la aceeași shaormerie.

Proprietarul fast-food-ului a fost arestat după incident.

Cauza infecțiilor intestinale acute a fost provocată de salmonella, a transmis Rospotrebnadzor, serviciul federal de supraveghere în domeniul protecției drepturilor consumatorilor și bunăstării populației.

Bacteria ar fi ajuns în produsele vândute de local în urma încălcării standardelor sanitare.

Incidentul vine la puțin timp după ce presa a relatat despre „Domnul Cidru”, o băutură vândută vrac, a cauzat de moartea a 28 de persoane.

Alte 70 de oameni au fost spitalizate în mai multe regiuni din Rusia după ce au consumat cidrul otrăvit. Autoritățile ruse au interzis comercializarea băuturii ucigașe. (Sursă foto DreamsTime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro