Sari direct la conținut

O sticlă de parfum creată de artiști români, premiată pentru design la International Perfume Bottle Design Contest

HotNews.ro

O echipă de artiști din România a câștigat premiul al treilea în cadr​u​l ​ International Perfume Bottle Design Contest, încheiat zilele trecute în Statele Unite.

Cei trei artiști ai laboratorului de scenografie SBANG, Sorin Boncea (production designer), Sorin Maxim (sculptor) și Ana Gabriela Lemnaru (art director) au impresionat juriul cu „Pulse”, un concept original expus cu acest prilej la cea de-a 30-a ediție a convenției anuale a International Perfume Bottle Association (IPBA), între 26 și 29 aprilie. Ceilalți câștigători sunt Elaine Hyde (SUA) și Gregoris Komodromos (Cipru).

„Pulse” este un concept versatil, care are ca punct de plecare legenda Meșterului Manole și mitul estetic al creației durabile care are nevoie de sacrificiu. O mână cu degetele ușor strânse întruchipează prima literă din alfabet, în limbajul semnelor.

„Ne-am gândit că dincolo de zidire există ceva ce ne leagă pe toți: pulsul”, explică artiștii. „Pielea are trei straturi, la fel cum parfumul are trei straturi. Printr-o tehnică minuțioasă a mulajului, am integrat recipientul într-o formă estetică în mișcare, astfel încât produsul final să poată fi ascultat privindu-l”. Creația poate fi expusă de sine stătător, dar și ca parte a unei instalații interactiv-olfactive, alături de alte litere ale alfabetului.

„După folosire, de multe ori, sticlele de parfum sunt aruncate sau ținute în cutia cu amintiri. În schimb, Pulse – am poziționat atomizorul chiar în zona de puls – este în sine un obiect decorativ ce transmite, indiferent dacă este plin sau gol, același mesaj”, adaugă echipa SBANG.

Sorin Boncea este artist vizual și un scenograf cu experiență în producții de cinema, teatru și televiziune, videoclipuri și reclame, Ana Gabriela Lemnaru este set decorator și designer de interior, iar Sorin Maxim este unul dintre cei mai talentați sculptori din noua generație.

Creația „Pulse” va putea fi admirată în curând la Muzeul Intenţiilor, unde vor fi prezentate și alte intenţii din traseul imersiv. Pentru acest proiect, aflat la început de drum, echipa SBANG este deschisă colaborărilor și parteneriatelor artistice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro