Oameni si anti-oameni: Nicolae Margineanu despre universul concentrationar romanesc

Cine spune ca intelectualii din Romania au capotat cu totii la ceasul terorii totalitare, generalizeaza grabit. N-au capitulat, nu s-au injosit nici Lucian Blaga, nici I. D. Sirbu, nici Ion Negoitescu, nici Ovidiu Cotrus, nici Vasile Voiculescu, nici Gr. T. Popa, nici Dinu Pillat, nici Constantin Noica, nici Gall Gabor, nici N. Steinhardt, nici N.Carandino, nici Ionel Gherea, nici Petre Pandrea, nici P. P. Negulescu, nici Alice Voinescu. Nicolae Margineanu (1905-1980) a fost un mare psiholog roman, un democrat autentic, un prieten al Occidentului si un spirit anti-totalitar. A platit cu ani lungi si grei de inchisoare pentru aceste lucruri. Fiul savantului, tot Nicolae Margineanu, este un exceptional regizor, autorul unui rascolitor film despre tatal sau, “Amfiteatre si inchisori”, ca si al filmelor “Experimentul Pitesti” realizat pe scenariul istoricului Alin Muresan si “Binecuvantata fii, inchisoare”. Reiau mai jos un fragment din memoriile carturarului Nicolae Margineanu, publicat pe blogul Mariei Hulber (“La firul cartii”), un site intelectual pe care il recomand calduros. Sper din suflet ca in 2012 cartea de memorii a lui Nicolae Margineanu, “Marturii asupra unui veac zbuciumat”, sa apara in traducere la o prestigioasa editura academica americana.

http://mariahulber.wordpress.com/2011/12/29/marturii-din-universul-concentrationar-in-comunismul-romanesc/

Obosiţi cum eram, ne-am culcat îndată ce a înserat deoarece bec nu aveam. Pe la miezul nopţii însă ne-a răzbit frigul. Ne-am sculat şi ne-am plimbat pentru a ne mai încălzi. Apoi iar ne-am culcat şi iar ne-am trezit etc. La ora 5 a sunat deşteptarea, iar după un ceas am primit terciul. Nu cred să fi avut mai mult de 50 grame de făină. A fost însă cald şi l-am băut fără să mai aşteptăm lingurile, care ne-au fost aduse numai după o jumătate de ceas. Cu terciul cald în stomac ne-am culcat din nou şi am reuşit să dormim ceva mai mult. Înspre orele nouă sau zece, când ne-am trezit, soarele pătrunsese deja în cameră, rămânând din fericire până la apus. A fost un mare noroc deoarece lemne de foc nu am primit decât la 15 ianuarie, iar între timp s-a făcut frig. Apoi, desigur, foarte frig! Mâncarea era slabă, limitându-se la o singură supă, atât la amiază, cât şi seara, în care puteam număra 3-5 boabe de fasole sau 40-50 boabe de arpacaş. Mai dezastruoase erau supele de varză sau caralabe, care nu aveau nici măcar gust de mâncare, fiind fierte în ,,apa lor” – ca să folosesc jargonul închisorii. Aveau de altfel numai două sau trei felii de varză ori una sau două bucăţi de caralabe. Uneori am primit zile întregi zeamă de sfeclă. Atât la amiază, cât şi seara! Singura hrană consistentă era astfel bucata de pâine, care teoretic trebuia să aibă 250 grame, iar practic avea cel mult 200 grame. Împreună cu terciul şi cele două supe, puteau ajunge la cel mult 700-800 de calorii. În supe trebuia să fie şi 8 grame de ulei. Nu cred că era mai mult de 4 grame. (…)

După zece luni am slăbit aşa de mult încât Popp – cum vom vedea – a cântărit doar 36 kilograme, iar eu 42. Pierdusem peste 35 kg fiecare.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro