Oamenii care au ales să-și dăruiască prietenia copiilor din sistemul de protecție. Cum te poți alătura și tu comunității de voluntari Ajungem MARI

Există copii care nu duc lipsă doar de lucruri, ci și de acele gesturi simple care îi fac să simtă că cineva se gândește la ei – o întrebare de genul „cum a fost ziua ta”, „când ai următorul examen”. Au nevoie de cineva care să apară și săptămâna viitoare sau să se bucure sincer când lucrurile ies bine.

În sistemul de protecție, voluntarii Ajungem MARI ajung să ocupe, în timp, acest loc. Nu sunt părinți și nici nu încearcă să îi înlocuiască. Nu sunt nici terapeuți și nici salvatori. Sunt adulți care aleg să fie prezenţi constant pentru un copil sau un adolescent care are nevoie să simtă că există oameni pe care se poate baza.

Unele dintre relațiile începute într-un centru de plasament ajung să dureze ani. Altele încep cu o temă la matematică și continuă cu telefoane, ieșiri în parc, discuții despre viitor și întrebări pe care copilul nu avea cui să i le adreseze. Iar astfel de poveşti spun mai bine decât orice statistică ce înseamnă, de fapt, un voluntar pe termen lung.

1.000 de oameni noi sunt așteptați în această toamnă

Ajungem MARI a lansat o nouă campanie de recrutare și caută 1.000 de voluntari pentru peste 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe.

Noul modul de voluntariat începe pe 1 noiembrie 2026 și se desfășoară până pe 30 iunie 2027. Voluntarii oferă aproximativ 3 ore pe săptămână, din care 2 sunt petrecute cu copiii, iar restul pentru pregătirea activităților.

Programul se adresează persoanelor care au împlinit cel puțin 16 ani și nu are limită superioară de vârstă. Nu trebuie să fii profesor, psiholog sau specialist într-un anumit domeniu. Voluntarii primesc training și sprijin pentru a înțelege mai bine trauma, atașamentul, comunicarea și nevoile copiilor vulnerabili. Înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie. Înscrie-te pe: ajungemmari.ro

„Nu are cum să nu te lovească emoțional experiența acestor copii care cresc fără familie. Este inuman. Când am citit povestea unui copil care și-a petrecut toată copilăria în sistemul de protecție am simţit multă, multă durere, dar şi un tip de speranţă că încă există oameni buni ca voluntarii Ajungem MARI. Iar pe acești oameni i-aş trage la un xerox uman, să fie mai mulţi ca ei printre noi şi poate atunci mai avem vreo şansă” – spune Alex Bogdan, actor și ambasador Ajungem MARI.

Actorul a regizat și filmat spotul-manifest al campaniei, alături de Paul Tatcu. Vocea din spot îi aparține Ramonei Dumitrescu. S-a alăturat campaniei de recrutare și Dan Perjovschi, unul dintre cei mai mari artiști români contemporani.

„Nu pot să dispar din viața cuiva așa, pocnind din degete”

Gabriela era tânără, muncea, dar simţea că nu e suficient. Aşa a ajuns să caute un loc în care să facă ceva care să conteze.

„Aveam 26 de ani şi nu ştiam ce e cu mine pe acest Pământ, care este scopul meu. Voiam să fac ceva care să conteze în mod real”.

A găsit răspunsul în relațiile pe care le-a construit cu copiii din centre. Una dintre ele a fost cu R., un băiat care a ajuns în sistem la șase ani și care, la 13 ani, când s-au cunoscut, era foarte timid, repeta obsesiv anumite cuvinte și uneori se ascundea sub pat.

Gabriela venea să îl ajute la școală. În timp, însă, temele au devenit doar o parte a relației. R. nu avea cu cine să vorbească. Ceilalți adolescenți râdeau de el, iar experiențele prin care trecuse îl făcuseră să fie foarte neîncrezător. În viaţa lui s-a întâmplat însă ceva aparent banal pentru alţii: Gabriela a continuat să vină. Săptămână de săptămână, aproximativ la aceeași oră.

„A înțeles că plecarea după întâlnirea săptămânală nu vine la pachet şi cu abandonul şi că sunt acolo pentru el”.

La un moment dat, R. a vrut să renunțe la școală. Rămăsese repetent de 2 ori și era convins că va repeta povestea și a treia oară. Au lucrat împreună, iar băiatul a trecut clasa și a renunțat la ideea de a abandona școala. Au trecut anii, el a finalizat o școală profesională și s-a angajat, însă ţine şi acum legătura cu G.

„Nu pot să dispar din viaţa cuiva aşa, pocnind din degete”.

Pentru un copil care a cunoscut deja abandonul, constanța unui voluntar nu este un detaliu, ci este parte din relație.

„Mi-am dorit să fac niște lucruri pentru copii pe care poate eu aș fi vrut să le primesc”

Alexandra avea 20 de ani când a început voluntariatul la Ajungem MARI. Venise în București la facultate și își dorea să continue să lucreze cu copii. A găsit programul în perioada recrutării de noi voluntari și a descoperit că aici putea face exact ceea ce își dorea: să fie pentru copii un model, un mentor, un om de încredere.

„Mi-am dorit să fac niște lucruri pentru copii pe care poate eu aș fi vrut să le primesc de la un frate sau o soră mai mare”.

Una dintre amintirile care i-au rămas lipite de suflet este întâlnirea cu o fetiță care, după ce a văzut-o, i-a spus: „Mami mi-a zis că oamenii tatuaţi sunt răi, dar uite că tu eşti foarte bună.”

Cea mai emoționantă întâlnire a venit însă mai târziu. Alexandra cunoscuse, cu un an și jumătate înainte, o fetiță pe care o legănase ca să o ajute să se liniştească. Copila fusese dusă apoi departe de ea și de locul în care se întâlniseră. Când s-au revăzut, fetița nu doar că a recunoscut-o, dar îi ştia şi numele şi ceea ce făcuseră împreună în acea perioadă.

„M-am simţit atât de împlinită”.

Pentru că, de multe ori, acţiunile sunt date uitării, dar memoria binelui rămâne adânc întipărită în fiecare dintre noi.

A mers cu intenția de a-i învăța. A descoperit că trebuie, mai întâi, să îi cunoască

Felicia a descoperit Ajungem MARI în perioada pandemiei, când mulți oameni își simțeau viețile suspendate. Ea a ales să își folosească timpul pentru copii.

„Sunt profund recunoscătoare pentru tot ce am primit în viaţa mea, o familie iubitoare, sănătate, un acoperiş deasupra capului”.

La început, avea obiective foarte clare: să îi ajute să învețe, să le transmită cât mai multe cunoștințe. Apoi a înțeles că succesul arată altfel.

„Reuşita nu constă neapărat în acumularea de cunoştinţe, ci în faptul că m-au acceptat, că s-au deschis către mine, că am reuşit să comunicăm şi să ne cunoaştem reciproc”.

A avut și un moment dificil: un copil cu care lucrase doar de 2 ori a renunțat. Felicia s-a simțit neputincioasă, dar a învăţat să nu transforme plecarea unui copil într-un verdict despre ea.

„Fiecare dificultate m-a învăţat să fiu mai răbdătoare şi mai empatică”.

Astăzi spune că voluntariatul i-a schimbat și felul în care se uită la oamenii din jur. A început să îi privească mai blând și să țină cont de faptul că, în spatele unui comportament, există adesea o poveste pe care nu o cunoaștem.

Uneori, copilul care a primit ajutor devine adultul care îl oferă mai departe

O relație construită în jurul unui copil poate avea efecte mult timp după ce întâlnirea inițială s-a încheiat. S. a ajuns în sistemul de protecție la 13 ani, după ce oamenii care îl crescuseră au murit, la scurt timp unul după celălalt.

În clasa a XI-a a cunoscut primul voluntar Ajungem MARI, când a spus că are nevoie de ajutor pentru Bacalaureat. A terminat liceul cu 10 şi a intrat la facultate cu notă aproape maximă. Spune însă că ceea ce a primit de la Ajungem MARI nu s-a rezumat la lecții, rezultate școlare, bursă şi susţinere pentru multe alte activități. Ajungem MARI i-a adus sentimentul că cineva investește în tine și că merită să investești și tu în propria viață.

Iar S. a ales să dea mai departe ceea ce a primit şi a devenit, la rândul lui, voluntar.

„Știu foarte bine cum este sistemul, știu deficiențele sale, știu și avantajele sale și știu ce fel de copii sunt acolo”. 

Experiența proprie îl ajută să înțeleagă nu doar situația copiilor, ci și felul în care trebuie să se apropie de ei.

„Copiii au nevoie de voluntari și noi avem nevoie de copii. Aşa cum ei pot învăța de la noi și noi putem învăța de la ei: să fim buni, să avem compasiune, empatie”.

E o perspectivă care schimbă puțin povestea voluntariatului. Nu mai vorbim despre adultul care vine să „repare” un copil vulnerabil, ci despre doi oameni care se întâlnesc, iar întâlnirea aceea poate lăsa urme în amândoi.

Comunitatea care a crescut din prietenii

Poveștile sunt extrem de diferite, dar toate au ceva în comun. Niciunul dintre voluntari nu intră în viața copiilor cu o baghetă magică, nu șterg ce li s-a întâmplat înainte de a-i cunoaște şi nu pot rezolva toate problemele sistemului de protecție.

Fac ceva mult mai simplu, dar esenţial: merg la copii, ascultă, revin şi ţin minte. Îi duc la muzee, fac teme, se joacă, vorbesc despre o ceartă, o notă, o iubire, o meserie sau despre un viitor care părea uneori prea departe. Treptat, devin oameni importanți, bază şi modele.

Așa s-a construit și comunitatea Ajungem MARI: din mii de astfel de relații. În cei peste 12 ani de activitate, mii de voluntari au ales să fie alături de copii și tineri și să îi susțină pe termen lung. În aceeaşi măsură, e sentimentul care apare că faci parte dintr-un grup de oameni care au ales același lucru: să nu treacă nepăsători pe lângă un copil care are nevoie de cineva.

Parteneriat media