Oamenii de afaceri sugerează viitorului guvern să restabilească încrederea în stat. Care sunt zonele prioritare în care trebuie acționat
Reprezentanții mediului de afaceri reuniți în Confederația Patronală Concordia propun partidelor politice pro-europene un set de măsuri urgente pe care noul Guvern trebuie să le ia pentru a restabili încrederea în stat, precum și echilibrarea finanțelor publice.
Măsurile sunt concentrate în 4 zone prioritare, identificate de Concordia: reducerea cheltuielilor bugetare, echilibrarea fiscal-bugetară, debirocratizare, investiții.
„Deocamdată, declarațiile politice că vor fi tăiate cheltuieli sau că nu vor fi introduse noi taxe nu se bazează pe nimic. Le-am mai tot auzit. Aritmetica bugetară este rece și o vedem și noi. Ca să își poată vedea de investiții, mediul privat are nevoie de claritate și predictibilitate, și asta nu va veni în absența unui buget credibil. Dincolo de asta, un guvern format din patru partide nu se poate apuca peste noapte de toate reformele pe care cetățenii le așteaptă, dar poate transmite niște semnale clare că a înțeles direcția și o urmează. Ne așteptăm ca, de îndată ce noul guvern este format, să fim chemați la discuții și consultări despre starea economiei românești și despre aceste măsuri prioritare pe care le propunem. Suntem aici să ajutăm cu expertiză, cifre, studii de piață, realism și încrederea că putem depăși acest moment de criză prin măsuri concrete”, spune Radu Burnete, director executiv Concordia.
Deși poate să pară că cele două provocări (restabilirea încrederii în stat și echilibrarea finanțelor publice) nu pot fi adresate în același timp, oficialii Concordia consideră că există măsuri echilibrate care pot face asta într-o manieră realistă.
Concordia propune un set de măsuri pe care noul Guvern trebuie să le ia în scurt timp de la instalare pentru a tempera tensiunile socio-economice. Deși au un caracter de urgență, aceste măsuri trebuie să fie, de asemenea, rezultatul unei consultări cu partenerii sociali, chiar dacă într-o formulă accelerată.
Sunt 4 zone prioritare care au nevoie de reforme urgente, pe termen scurt, din partea noului guvern: reducerea cheltuielilor bugetare, echilibrarea fiscal-bugetară, debirocratizare, investiții.
Cele 4 zone pe care Concordia le consideră prioritare sunt:
- Desființarea privilegiilor excesive din administrația publică.
- Înghețarea creșterii cheltuielilor cu bunuri și servicii la nivelul inflației și o evaluare realistă dacă România își permite în 2025 toate indexările și creșterile de salarii și pensii publice prevăzute de lege.
- Eliminarea cheltuielilor nejustificate, iraționale și utilizarea pe scară largă a standardelor de cost în paralel cu eficientizarea sistemului de achiziții publice, care trebuie să fie mai puțin greoi, orientat către un rezultat optim cost-beneficiu și care să nu permită manipularea sa prin mecanisme specifice și nici birocratizarea excesivă.
- Respectarea guvernanței corporative și eficientizarea în companiile cu capital integral sau majoritar de stat, inclusiv prin separarea funcțiilor de administrare și reglementare. O mare parte a companiilor de stat nu au performanțe economice optime, iar pachetele lor de remunerație și cheltuielile pe care le fac nu țin cont de această realitate. Companiile statului trebuie conduse după principii de guvernanță orientate pe performanță. Acest lucru este cu totul realist și posibil pentru că vedem anumite companii de stat care au o astfel de guvernanță și asta se reflectă vizibil în activitatea, rezultatele și proiectele pe care le desfășoară.
Vezi aici setul de măsuri propuse de Concordia