Oamenii de ştiinţă au găsit două dintre cele mai zgomotoase păsări din lume, la fel de gălăgioase ca un picamer
Pasărea-clopoțel cu gât golaş şi seriema cu picioare roşii cântă amândouă cu amplitudini de peste 120 de decibeli, fiind unele dintre cele mai zgomotose păsări din lume, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst, relatează CNN.
„Cea mai apropiată comparaţie cu sunetele din viaţa de zi cu zi ar fi un ciocan picamer”, a declarat pentru CNN coautorul studiului şi biologul João C.T. Menezes.
Zgomotul asurzitor al celor două păsări rivalizează cu cel al păsării-clopoțel albe, despre care s-a descoperit în 2019 că scoate țipete la un volum de până la 125 de decibeli și care a fost desemnată de Guinness World Records drept pasărea cu cel mai puternic cântec.
Duas aves brasileiras estão entre as mais barulhentas do mundo, mostra estudo https://t.co/aJHPa9r7Qk #g1 pic.twitter.com/3S8oLHAwEm
— g1 (@g1) September 29, 2026
Deoarece pasărea-clopoțel cu gâtul gol este o rudă apropiată a păsării-clopoțel albe, cercetătorii „au avut o bănuială” că specia se va afla pe un loc fruntaș în clasament.
Cântecul său a fost înregistrat la 122,4 decibeli, măsurat de la o distanță de 1 metru, calculat ca medie pe un interval de 20 de milisecunde. Presiune acustică a fost de 800 de ori mai mare decât cea a celei mai silențioase specii înregistrate, colibriul cu gâtul închis la culoare, al cărui strigăt atinge 64,1 decibeli, potrivit studiului.
Care dintre aceste ciocuri deţine de fapt titlul de „cea mai zgomotoasă pasăre din lume?” Depinde de criteriile alese.
De exemplu, pasărea-clopot cu gât golaş a înregistrat cel mai puternic strigăt dintre toate păsările studiate, cu un volum maxim de aproape 131 de decibeli la o distanţă de un metru.
Cu toate acestea, dacă se calculează media celor mai zgomotoase strigăte emise de toate păsările studiate, pe un interval de 20 de milisecunde, atunci seriema cu picioare roşii este cea mai zgomotoasă dintre cele două păsări, cu aproape 121 de decibeli. Dar, dacă se ia media volumului maxim atins de strigătele păsărilor în orice moment dat, pasărea-clopot alb se clasează pe primul loc dintre şase păsări, cu 127 de decibeli.