Sari direct la conținut

Observatorii OSCE au apreciat ca "pozitiv" procesul electoral la parlamentare

HotNews.ro

Seful misiunii Adunarii Parlamentare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) de observare a procesului electoral de duminica, Wolfgang Grossruck, vicepresedintele al AP OSCE, a declarat luni ca observatorii au apreciat ca alegerile parlamentare din Romania s-au desfasurat conform criteriilor OSCE, alegatorii avand posibilitatea de a exprima „un vot informat”, transmite Agerpres.

„Am evaluat ca alegerile parlamentare au fost in conformitate cu principiile OSCE. Votul observat de echipa OSCE a fost apreciat ca fiind pozitiv. Observatorii nostri nu au primit un numar semnificativ de rapoarte cu privire la nereguli, desi au fost acuzatii de natura generala. (…) Cei 17 observatori ai nostri au vizitat in ziua alegerilor 120 de sectii de votare in Bucuresti, Constanta, Teleorman. Alegerile au demonstrat ca Romania este o tara cu respect pentru drepturile parlamentare, precum si cu un proces politic democratic. S-au luat masurile necesare pentru asigurarea unor alegeri libere si corecte. Legat de vreme – procedura a fost realizata fara incidente sau neregularitati. Totusi, atmosfera politica din ultima vreme a contribuit la subminarea increderii publice in functionarea corecta a institutiilor. Rezultatele referendumului din 29 iulie au aruncat o umbra asupra procesului electoral”, a afirmat Grossruck.

Reprezentantul AP OSCE a spus ca desi romanii au iesit intr-un numar „modest” la urne, votul s-a desfasurat „calm si ordonat”.

„A fost o campanie pasnica si in majoritatea timpului nu au avut loc incidente, insa, a fost umbrita de lupta pentru putere intre presedinte si premier. Alegatorii s-au prezentat la urne in numar destul de modest pentru a-si alege reprezentantii in Parlament. Alegatorii au avut posibilitatea de a face o alegere informata. Cetatenii si-au exprimat votul intr-o maniera calma si in ordine”, a apreciat el.

Vicepresedintele AP OSCE a precizat ca misiunea de observare a alegerilor parlamentare din Romania nu a avut ca scop „aratarea cu degetul”, ci un schimb de experienta.

„OSCE are o experienta indelungata de observare a alegerilor din Romania. (…) Noi am fost invitati de aceasta data pentru ca am fost interesati de evenimente politice care au avut loc in vara. (…) Noi nu am venit aici sa aratam cu degetul sau sa invatam pe cineva ceva, ci sa impartasim experiente”, a sustinut Grossruck.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro