Sari direct la conținut

OCDE a retras Monaco de pe lista gri a paradisurilor fiscale. Elvetia va iesi vineri de pe aceasta lista

HotNews.ro

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a retras miercuri Principatul Monaco de pe „lista gri” a paradisurilor fiscale necooperante, potrivit NewsIn care citeaza AFP.

Decizia OCDE vine la cateva zile dupa ce autoritatile din principat au anuntat ca au fost incheiate acorduri de transparenta fiscala cu 12 state, pragul cerut de organizatie pentru trecerea pe „lista alba”.

Vineri, guvernul principatului Monaco a anuntat ca a incheiat acorduri de transparenta fiscala cu 12 state: Andorra, Austria, Bahamas, Belgia, Statele Unite, Luxembourg, Liechtenstein, Qatar, Samoa, San Marino si Saint Kitts. Franck Biancheri, consilier al guvernului principatului Monaco pentru relatii internationale si pentru afaceri economice si financiare, a declarat pentru AFP ca in zilele urmatoare va fi semnat un acord de schimburi de informatii fiscale cu Germania si ca alte negocieri sunt in curs de desfasurare cu Australia si cu Olanda.

Elvetia va iesi vineri de pe lista gri

Totodata, OCDE a anuntat ca Elvetia va iesi vineri de pe aceasta lista, dupa ce a semnat miercuri un protocol de conventie fiscala cu Statele Unite, pentru a ameliora schimburile de informatii intre cele doua tari.

„Este vorba despre al unsprezecelea acord de schimburi de informatii fiscale semnat de Elvetia, in coformitate cu standardele OCDE”, a anuntat organizatia, intr-un comunicat.

„OCDE a mai fost informata ca Elvetia va semna curand un alt acord”, ce va fi al doisprezecelea, minimul cerut pentru retragerea de la „lista gri”. Elvetia reintra in categoria tarilor ce s-au conformat in mod substantial la standardele fiscale internationale”, a subliniat OCDE.

Elvetia a decis in martie sa se conformeze standardelor OCDE in materie de transparenta si schimburi de informatii fiscale, limitand practica secretului bancar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro