Sari direct la conținut

Oficial din Ministerul Finanțelor: Reducerea plafonului la microîntreprinderi trebuie să continue / Ce modificări fiscale urmează

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Mai avem pași de făcut pentru zona de microîntreprinderi, a declarat Georgeta Toma, șef serviciu la Direcția de legislație fiscală din Ministerul Finanțelor. „Reducerea plafonului, trebuie să continue (având în vedere PNRR n.r.). Avem o măsură în zona cotei de impozitare. A fost făcut deja un prim pas, în sensul în care pentru microîntreprinderile cu anumite domenii de activitate, dar și cu un nivel al veniturilor realizate mai mare de 60.000 de euro au deja o cotă mai mare decât cea standard”, a spus ea.

Pe de altă parte, spune Toma, în zona impozitului pe profit „au rămas cele două facilități pe care le avem pe cercetare-dezvoltare și a profitului reinvestit care se află în analiză”.

„În ceea ce privește zona de cercetare-dezoltare, această analiză privește mai mult continuarea operaționalizării acestei facilități. Recent au fost comunicate niște informații îmbucurătoare în această zonă. Se au în vedere clarificarea cheltuielilor eligibile și partea de certificare, de îmbunătățire a procedurilor operaționale”, a explicat Georgeta Toma.

Pentru profitul revinvestit, spune ea, se are în vedere o analiză a eficienței măsurii.

„2024 e an de analize și de aducere a unor clarificări mai mult în zona secundară de reglementare și nu neapărat pe partea de lege”, a explicat reprezentanta MF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro