Sari direct la conținut

Oficial maghiar: Ungaria doreste ajungerea la un acord cu FMI si UE cat mai repede posibil

HotNews.ro

Ungaria doreste ajungerea la un acord cu Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana (UE) „cat mai repede posibil”, a declarat joi ministrul responsabil cu negocierile cu aceste institutii, potrivit AFP. Tamas Fellegi a aratat ca Guvernul este constient de gravitatea situatiei si de miza discutiilor cu cele doua institutii internationale.

„Guvernul vrea sa finalizeze cat mai repede posibil faza preliminara a negocierilor cu FMI si Uniunea Europeana. Guvernul este constient de gravitatea situatiei si de miza negocierilor cu FMI”, a declarat ministrul fara portofoliu Tamas Fellegi, seful delegatiei ungare de negociere cu FMI.

Budapesta ar fi dispusa sa accepte un acord stand-by cu FMI, similar celui din 2008. Aceasta procedura permite unui stat sa atraga resurse de la Fondul Monetar International pentru a lupta impotriva unui dezechilibru temporar al finantelor sale, cu conditia de a pune in aplicare un program bugetar de austeritate.

Aceste declaratii au linistit oarecum pietele, iar forintul s-a stabilizat in jurul nivelului de 321 unitati/euro, insa ramane in apropierea nivelului minim record. Miercuri, moneda maghiara a atins nivelul minim istoric de 320,27 forinti pentru un euro.

Ungaria a cerut ajutor de la FMI si UE dupa ce ratingul sau a fost retrogradat in categoria junk de doua agentii de rating, Moody`s si Standard & Poors, ajutorul financiar solicitat de autoritatile de la Budapesta fiind estimat intre 15 si 20 miliarde de euro.

CE si FMI au decis in luna decembrie sa isi suspende misiunea la Budapesta, pentru a protesta impotriva reformei bancii centrale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro