Oficialii UE se duc vineri la Budapesta să discute cu viitorul premier Peter Magyar: „Timpul ne presează”
Oficiali ai Uniunii Europene vor merge vineri, la Budapesta, pentru o primă întâlnire cu echipele viitorului prim-ministru Peter Magyar, care dorește să recupereze cât mai curând posibil miliarde de euro din fondurile înghețate de Bruxelles, potrivit AFP.
Magyar, care a pus capăt duminică celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban, urmează să-și preia funcția în luna mai.
Însă „timpul ne presează în cazul unui anumit număr de dosare”, a spus joi purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho.
„Este, așadar, în mod clar în interesul Ungariei, precum și al UE, să înregistrăm progrese cât mai rapid posibil”, a adăugat ea.
Printre subiectele fierbinți se numără împrumutul de 90 de miliarde de euro din partea UE către Ucraina, pe care Viktor Orban îl blochează de luni de zile. Bruxelles speră că Peter Magyar va ridica acest veto al Ungariei cât mai curând posibil.
UE reține, la rândul său, 18 miliarde de euro destinate Ungariei în cadrul diferitelor proceduri, referitoare la drepturile persoanelor LGBT+, situații de conflict de interese etc.
La câteva ore după înfrângerea de duminică a șefului guvernului naționalist Viktor Orban la alegerile parlamentare din Ungaria, Comisia Europeană a deschis calea către deblocarea rapidă a acestor fonduri.
Accesul la acești bani este o „prioritate absolută” pentru Peter Magyar. Cu toate acestea, mai mulți europarlamentari foarte implicați în situația din Ungaria solicită UE să aștepte reforme concrete din partea viitorului premier înainte de a debloca aceste fonduri.