Sari direct la conținut

Oltchim a finalizat vânzarea unor active către Chimcomplex

HotNews.ro
Oltchim, Foto: AGERPRES
Oltchim, Foto: AGERPRES

Oltchim a anunțat luni acționarii că a fost finalizat contractul de vânzare active încheiat cu Chimcomplex S.A. Borzești, firmă controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, prin încasarea integrală a prețului tranzacției și prin transferul dreptului de proprietate. Valoarea tranzacției este de 127 milioane de euro.

Pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt următoarele: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane și VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiții în curs de execuție, drepturi de proprietate intelectuală și alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii și orice alte bunuri similare necesare procesului de producție.

Potrivit Oltchim, un număr de 1.164 salariați au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex S.A..

În urma acestei tranzacții Oltchim S.A. va rămâne cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute prin Planul de Reorganizare.

Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român Serviciile Comerciale Române, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari.

Activele achiziționate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât și investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producție.

Aceste active pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice, precum și la activități conexe acestora (producția, furnizarea și distribuția de utilități și materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.).

Combinatul Oltchim, important producător din industria chimică, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari. Procedura de privatizare a fost finalizată anul trecut, iar principalele active au fost adjudecate de Chimcomplex, pentru suma de 127 de milioane de euro.

Activele pot fi folosite la fabricarea a diferite produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată).

În iulie, Comisia Europeană şi-a dat acordul preliminar pentru preluarea Oltchim de către Chimcomplex.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro