Om de afaceri din București, șantajat de un fost angajat care i-a cerut 600.000 de euro și l-a amenințat că, dacă nu primește banii, îi va împușca fiul
Un bărbat a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București pentru șantaj și influențarea declarațiilor, după ce i-a trimis fostului său angajator o scrisoare prin care i-a cerut 600.000 de euro amenințându-l că, în caz contrar, îi va împușca fiul. Bărbatul a fost reținut pe 2 august pentru 24 de ore, iar luni, 3 august, Judecătoria Sectorului 2 a admis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, procurorii au dispus pe 2 august punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului, identificat cu inițialele P.I., pentru infracțiunile de șantaj și influențarea declarațiilor.
Anchetatorii spun că, pe 10 iunie 2026, folosind pseudonimul „Boris Marius”, suspectul a expediat prin poștă, dintr-o comună din județul Constanța, o scrisoare de amenințare adresată fostului angajator, administratorul societății la care lucrase anterior.
Potrivit procurorilor, inculpatul îi cerea victimei să plătească 600.000 de euro în termen de 20 de zile de la primirea scrisorii, în caz contrar amenințând că îi va împușca fiul și că familia sa va avea de suferit.
Scrisoarea a fost primită pe 18 iunie, la sediul firmei, se arată în comunicat.
„Totodată, din conținutul scrisorii trimise de inculpatul P.I. a reieșit și faptul că acesta l-a atenționat să ia în serios ceea ce îi cere și să nu formuleze denunțuri, întrucât atunci când se va elibera o să „treacă direct la fapte”, menționând apoi că o să-i împuște fiul, iar dacă simte că a sesizat fapta de șantaj, o să abandoneze orice plan și „trece direct la fapte”, întrucât îi urmărește de aproximativ 2 ani și le știe traseele”, mai arată procurorii.
Potrivit anchetei, bărbatul manifesta resentimente față de fostul angajator, pe care îl considera responsabil „pentru dificultățile sale financiare și familiale, generate de existența unui proces penal declanșat de fostul angajator și de obligarea sa la plata unor despăgubiri civile într-un cuantum însemnat”.
Anchetatorii mai spun că suspectul și-a pregătit în detaliu planul pentru a evita identificarea.
„Inculpatul P.I. a pregătit și executat în mod minuțios activitatea infracțională, astfel că în scopul împiedicării identificării sale, acesta a utilizat un pseudonim, a expediat corespondența de la un oficiu poștal situat într-o localitate fără nicio legătură cu domiciliul sau activitatea sa obișnuită și și-a procurat, anterior expedierii scrisorii, un terminal mobil și o cartelă SIM nouă, activată exclusiv pentru punerea în executare a planului infracțional. Totodată, terminalul mobil nu a fost utilizat pentru desfășurarea unor activități de comunicare obișnuite, ceea ce relevă că achiziționarea sa a avut unicul scop de a facilita activitatea infracțională și de a îngreuna identificarea sa”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
De asemenea, ancheta a stabilit că inculpatul este membru al unei asociații de vânătoare și deține în mod legal două arme letale.