Sari direct la conținut

„Omul cu 100 de chipuri”

Monitorul de Cluj

Ceremonia a cuprins recitaluri de muzica populara, romante si obisnuitul show al artistului. Printre cadouri s-a numarat si un fular cu „U“ Cluj, inminat de Hiena, unul dintre liderii galeriei echipei de fotbal.

Format electronic, pentru atragerea tinerilor

Manifestarea dedicata lansarii DVD-ului „Omul cu 100 de chipuri” a fost gazduita de Cercul Militar Cluj, vineri 27 ianuarie.

Pe unul din holurile institutiei a fost amenajata cu acest prilej o expozitie de fotografii artistice realizate de Emil Moritz, caricaturi si sarje satirice semnate de Cristian Vecerdea, Costel Patrascanu, Virgil Tomulet si Romeo Raileanu, precum si o serie de lucrari grafice ale lui Cristian Chesut, reunite sub numele de „Europa, mon amour”.

Atit DVD-urile cu Florin Piersic, cit si celelalte din colectia „Momente de aur. Maestrii comediei” puteau fi achizitionate de la un stand special amenajat, la pretul de 30 RON.

„Am dorit prin aceasta forma de inregistrare sa atragem si atentia tinerilor asu pra acestor valori mai putin accesate prin intermediul televiziunii”, a precizat producatoarea Ioana Bogdan de la TVR Media, cea care a realizat si interviul din „Omul cu 100 de chipuri”.

Printre cadouri, un fular cu insemnele lui „U” Cluj

Zeci de persoane, prieteni, apropiati, membri ai familiei, artisti si reprezentanti ai autoritatilor locale au tinut sa fie prezenti la eveniment si sa il felicite pe Florin Piersic cu prilejul aniversarii de a doua zi. Inceput cu intirziere, spectacolul a fost prezentat de umoristul Cornel Udrea, cel care a asigurat scenariul si regia acestuia, ca fiind „un elogiu adus prieteniei”.

Au fost interpretate piese folclorice si romante de catre Dinu Iancu Salajanu si Ovidiu Purdea Somes, dupa care publicul a avut parte de relatari savuroase din cariera aniversatului, bancuri si consideratii „live” ale marelui artist, precum si proiectii cu momente care se regasesc si pe DVD.

La final, printre cadouri si felicitari din partea celor prezenti, Piersic a primit si un fular cu insemnele clubului Universitatea Cluj, precum si o fotografie de la un meci recent, inminate de Hiena, unul din liderii galeriei „universitare”.

DVD cu scenete celebre

DVD-ul lansat vineri la Cercul Militar Cluj contine episoade memorabile din inregistrarile realizate la TVR de Florin Piersic.

Se gasesc, astfel, momente precum „Post-sincron”, „Asta-i de la Carabus!”, „Noi doi si un sarut”, „Teleguta”, „Castravetele”, „Un duet inedit”, „Arii din operete”, „Florin Piersic invitat la Revelion”, „De ziua mamei”, „Medalia Stanislav”, „Berbecul si oaia”, „Repetitie la Tanase”, „Dulcea pasare a tineretii”, „La doctor” si „Calatorie muzicala”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro