Sari direct la conținut

Omul inhamat la caruta

Evenimentul Zilei

Acompaniat de zgomotul asurzitor al masinilor ce se straduiesc sa ocoleasca ciudatul atelaj, omul isi cara senin povara.

Personajul este Francisc Kovari, de 73 de ani, un barbat de etnie rroma din localitatea Remetea, aflata la 5 kilometri de Targu-Mures. Aproape zilnic aduce caruta plina pana la marginea orasului, iar acolo ii ia locul calului si se inhama la caruta.

„In loc de cal, trag eu”

Asa ca omul vine de la tara cu caruta trasa de cal pana la marginea orasului. Acolo, deshama calul si-l lasa in grija a doi nepoti, unul de 7 si celalalt de 8 ani, si se inhama el la caruta in locul animalului.

De acolo, de langa podul peste raul Mures, trage de caruta de-a lungul a catorva strazi foarte circulate si traverseaza o intersectie aglomerata si o cale ferata.

Claxonat din toate partile, Kovari Francisc nu se lasa intimidat. Pentru familia lui, aceasta este singura solutie sa transporte in piata din oras marfa, pe care apoi s-o vanda. Familia e numeroasa, formata din cinci copii si 16 nepoti.

Unul dintre copiii sai are autorizatie pentru a vinde in piata. „Eu seara trebuie sa vin, pentru ca nu are unde sa lase marfa, asa ca trebuie sa il duc acasa, iar dimineata sa vin inapoi si asa trebuie sa ma descurc. In loc de cal, trag eu caruta”, povesteste batranul.

„Umblam si noi pe strazi, punem la cai saci din aia in fata sa nu facem murdarie si putem sa umblam si noi pe strada, ca din asta traim, din cai”, spune Istvan Kovari, baiatul care vinde in piata. De cele mai multe ori, el il ajuta pe batran pe drumul de intoarcere.

Da vina pe UE

Francisc Kovari a muncit timp de 42 de ani. Acum are o pensie de 450 de lei, iar sotia lui, imobilizata la pat, doar 180 de lei noi, bani care nu-i ajung nici pentru medicamente.

Pentru ca a incercat toata viata sa fie un om cinstit si sa munceasca, batranul Kovari este respectat in comunitatea de rromi. Dovada e faptul ca, inca din 1990, este vicepresedinte al Partidei Rromilor Mures.

Batranul spune ca s-a transformat in om-cal de cand Romania a devenit o tara europeana. „Acum nu ne mai da voie cu caruta prin oras. Gata! ala care n-are masina sa steie acasa. Ori sa ne cumpere caii toti statu’ si sa-i taie, sa nu mai muncim cu aia. Am si eu un pic de pamant, am familie mare, trebuie sa ma descurc cumva”, spune Kovari.

Un articol de Lacrima Balint

Integral in Evz

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro