OMV intentioneaza sa stranga 900 milioane euro printr-o majorare de capital
Grupul austriac OMV, actionarul majoritar al OMV Petrom, intentioneaza sa atraga pana la 900 milioane de euro printr-o emisiune de actiuni pentru a putea finanta achizitiile din Turcia si Tunisia, potrivit Bloomberg.
Compania va vinde cel mult 27,3 milioane de actiuni noi, reprezentand 9,1% din capital, la pretul maxim de 33 euro pe actiune. Fiecare actionar va putea cumpara o actiune noua pentru fiecare 11 titluri detinute.
Totodata, OMV a anuntat ca va emite si obligatiuni, insa detaliile acestei emisiuni nu au fost inca stabilite.
Grupul petrolier a preluat in luna octombrie cel mai mare retailer de carburanti din Turcia, Petrol Ofisi, majorandu-si participatia la aceasta companie la 96% pentru suma de un miliard de euro. In ianuarie, OMV a anuntat cumpararea activelor de exploatare si productie ale Pioneer Natural Resources din Tunisia, pentru 866 milioane de dolari.
Aceste achizitii au ridicat rata de indatorare a companiei la 47% la finele lunii martie, de la 29% in urma cu un an. Obiectivul pe termen mediu al grupului este de 30%.
Actiunile OMV au scazut in aceasta dimineata cu 3,9% la Bursa din Viena, la 28,78 euro/titlu.