Sari direct la conținut

OMV Petrom a demarat o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

HotNews.ro
Plaforma GSP, Foto: OMV Petrom
Plaforma GSP, Foto: OMV Petrom

OMV Petrom a început o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră. Două sonde noi vor fi forate până la sfârșitul anului, cu investiții aferente de peste 30 de milioane de euro.

Cele două sonde vor fi forate la adâncimi de peste 2.000 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 50 de metri. Sondele vizează suplimentarea producției din zăcământul Lebăda Est (țiței și gaze asociate), descoperit în 1979.

Această campanie de foraj vine în continuarea proiectelor de investiții pentru producția offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 350 de milioane de euro au fost investiți între 2014 și 2018, inclusiv pentru forarea a zece noi sonde și sidetrack-uri, modernizarea sistemului de comprimare a gazelor și modernizarea instalațiilor de producție.

“Ne menținem angajamentul față de România și investim sume importante pentru asigurarea necesarului de energie al României. Perimetrul Istria, aflat în apele de mică adâncime ale Mării Negre, are peste 30 de ani de istorie în producția de țiței și gaze. Deși zăcămintele sunt mature și au atins vârful producției cu ani în urmă, investițiile susținute și utilizarea unor soluții tehnice adecvate ne permit să deblocăm resurse suplimentare și să compensăm declinul producției”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi activități de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producția Grupului în România. Producția de țiței și gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cantitatea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul a 3,5 milioane de autoturisme.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro