Sari direct la conținut

OMV: Petrom va avea eficienta Exxon in 10 ani

Business Standard

Ce dureaza cel mai mult este sa crestem eficienta Petrom. Vrem ca Petrom sa atinga un nivel ridicat de eficienta precum companiile internationale, cum ar fi Exxon Mobil.

Dar asta ar putea dura zece ani. Am stiut, de la inceput, ca va dura zece ani”, a spus Ruttenstorfer in cadrul Conferintei Internationale „150 de ani de petrol in Romania”, organizat de postul TV The Money Channel.

Acesta a participat alaturi de alti lideri de companii petroliere si energetice, precum E.ON, Gaz de France, Transgaz sau Rompetrol.

„Suntem incantati de dezvoltarea Petrom. Suntem pe drumul cel bun”. Restructurarea va continua, investitiile mari vin acum.

Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac OMV, c¬are detine compania autohtona Petrom, a declarat ca Romania va avea un rol important pe piata de petrol si gaze din Europa de Sud-Est si ca tranzactiile din ultima perioada, inclusiv preluarea competitorului Rompetrol de catre KazMunaiGaz, au consolidat industria regiunii.

Presedintele OMV spune ferm ca aceasta tranzactie nu va schimba strategia Petrom, ambitiile companiei fiind mari. Referitor la restructurarea companiei, Ruttenstorfer a afirmat ca in directiile principale aceasta s-a infaptuit. „La preluare, Petrom era o companie complet descentralizata. Acum avem un sistem contabil centralizat.

De asemenea, compartimentul Achizitii este acum centralizat. In ultimul an, am investit peste 800 de milioane de euro la Petrom, anul acesta avem un buget de peste un miliard de euro, iar anul viitor vom investi un miliard. Rafinaria Petrobrazi va fi modernizata pana in 2011 si tot atunci vom termina centrala electrica”.

In opinia sa, investitiile in petrol si gaze trebuie sa dureze aproximativ zece ani pentru ca ele sa-si arate roadele. OMV a preluat grupul petrolier romanesc Petrom la finele lui 2004. El crede ca, la sfarsitul res¬tructurarii, Petrom va deveni cea mai moderna companie de petrol si gaze din sud-estul Europei.

„Nu e o surpriza pentru noi ca statul Kazahstan, care este al doilea mare furnizor din zona Marii Negre, vine in Romania. Este o diferenta de strategie intre Petrom si Rompetrol. Petrom nu este o companie care sa exporte, este o companie integrata de petrol si gaze, a carei tara principala este Romania”, a spus Ruttenstorfer.

Acesta spune ca rafinaria Petromidia are ca obiectiv, in principal, exportul de produse petroliere. Intrebat daca peste cinci ani Rompetrol va deveni principala companie de pe piata petroliera romaneasca, seful OMV a spus ca „teoretic, orice e posibil, practic, nu se poate”.

„Poti zbura catre Luna, poti zbura catre Marte, dar nu este foarte probabil. Petrom isi imbunatateste pozitia pe piata, devine din ce in ce mai puternica si nu cred ca se poate intampla acest lucru”.

Un articol de Cristi Matache , Simona Dobre

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro