OnePlus a admis ca unele telefoane se inchid cand utilizatorii incearca sa sune la 112
OnePlus, producatorul chinez cunoscut pentru telefoanele sale cu specificatii extrem de bune, dar preturi mai mici fata de marcile consacrate, a admis ca exista o problema cu unele dintre telefoanele sale. Cativa utilizatori s-au plans ca telefonul s-a inchis cand au incercat sa sune la numarul unic de urgenta, iar compania a admis ca exista o problema si a lansat un update de software.
Pe Reddit un posesor de OnePlus din Seattle a semnalat ca nu a putut suna la 911 cand a vazut o cladire in flacari, fiindca se tot inchidea telefonul. Au mai semnalat acelasi lucru si useri din Marea Britanie si din alte tari din Europa, dar au aparut si alti clienti care au spus ca au initiat apeluri de test la 112 dupa ce au vazut informatiile, dar telefoanele OnePlus 5 au functionat fara probleme.
Pe Reddit unii useri au speculat ca problemele apar din cauza ca la un apel la 112 telefonul trebuie sa trimita mai multe detalii catre acest numar si soft-ul ar fi avut probleme cu multiplele operatiuni.
OnePlus s-a infiintat in 2013, are sediul in Shenzen si compania este cunoscuta pentru smartphone-urile cu specificatii extrem de bune, dar preturi mai mici decat modelele de varf de gama de la Apple, Samsung, LG, HTC sau Huawei.
Cel mai nou model, OnePlus 5, poate fi cumparat cu 2.700 de lei de pe magazinele online romanesti.
Sursa: Telegraph