Sari direct la conținut

OPEC mentine cotele actuale de petrol pariind pe cresterea cererii mondiale

HotNews.ro

Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), sursa a peste o treime din productia de petrol a lumii, se reuneste, miercuri, la Viena, unde va decide, potrivit analistilor, sa mentina actualele cote de productie pentru statele membre, reflectand astfel optimismul statelor membre privind evolutia pretului barilului de petrol in actuala conjunctura internationala.

Seful organizatiei, ministrul saudit al petrolului, Ali al-Nouaimia, declarase ca piata petrolului este acum foarte stabila, iar pretul bun pentru toata lumea, incurajand mentinerea productiei actuale, scrie AFP.

Ministrii cartelului se asteapta la cresterea cererii pentru petrol odata cu mult asteptata revenire a economiei mondiale. Insa, exista inca semne negative. SUA, cel mai mare consumator mondial de aur negru, este inca in recesiune ceea ce face ca cererea de carburant sa fie scazuta.

Pentru a opri scaderea puternica a petrului petrolului, ajuns la 32 de dolari in decembrie trecut, tarile cartelului s-au angajat sa plafoneze productia. Astfel, astazi un baril de petrol costa circa 70 de dolari.

Marti, agentia Bloomberg a anuntat ca Rusia a depasit Arabia Saudita la exporturile de petrol in trimestrul al doilea din 2009, pentru prima data de la caderea Uniunii Sovietice, in urma reducerii productiei de catre OPEC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro