Operațiune vastă a DIICOT împotriva unei rețele care a adus sute de kilograme de droguri din Spania. Anchetă comună cu polițiile din alte patru state
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la antidrog au efectuat, luni, 16 percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice situate în mai multe judeţe ale ţării într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată şi spălare a banilor, informează Agerpres.
S-au făcut percheziţii la Timişoara, Satu Mare, Oradea şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi în judeţele Maramureş şi Mehedinţi.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna septembrie 2023, patru bărbaţi şi o societate comercială cu profil de transport internaţional au constituit un grup infracţional organizat de tip piramidal, la care au aderat ulterior alţi membri, cetăţeni români şi străini, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din procurarea şi transportarea din Spania către diverse state europene a unor cantităţi de ordinul sutelor de kilograme de droguri de risc şi mare risc – rezină de canabis, canabis şi cocaină, prin utilizarea de TIR-uri prevăzute cu compartimente ascunse.
Cum era organizată rețeaua
„La grupul infracţional organizat au aderat alţi zece suspecţi (nouă bărbaţi şi o femeie), precum şi alte patru societăţi comerciale, implicate în circuitul infracţional cu scopul de paravan legal pentru transportul drogurilor, întreaga activitate a grupării de criminalitate organizată fiind sprijinită de către o altă suspectă, partenera de viaţă a unuia dintre lideri”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Ulterior primirii comenzilor pentru efectuarea transporturilor de droguri de la narcotraficanţii albanezi, liderii grupului infracţional organizat, aflaţi în România, le-au transmis celorlalţi membri coordonatele pentru operaţionalizarea transporturilor, au făcut aranjamentele necesare pentru implicarea şoferilor şi pentru asigurarea autovehiculelor, monitorizând apoi, tot din România, derularea transporturilor. În situaţia când acestea au fost capturate de autorităţile altor state, au realizat demersuri pentru asigurarea asistenţei juridice a şoferilor prinşi în flagrant, urmărind, totodată, să aibă acces la dosarele penale pentru a verifica dacă nu există indicii care să ducă la lideri.
În cauză a existat o cooperare judiciară extinsă, derulată în intervalul 2023 – 2026, prin intermediul Ordinelor Europene de Anchetă, cu autorităţile competente din Franţa, Spania, Italia şi Germania, prin intermediul EUROJUST, precum şi o cooperare poliţienească extinsă, cu poliţiile naţionale ale statelor membre ale căror teritorii au fost afectate de activitatea infracţională a grupării, cu implicarea EUROPOL.
„Activitatea grupului infracţional organizat, documentată investigativ, s-a concretizat în efectuarea a patru transporturi depistate de organele judiciare din Franţa, Germania, Italia şi Spania în baza probelor şi informaţiilor transmise de organele de urmărire penală din România – transporturi de droguri care au condus la capturarea de către autorităţi a cantităţilor de 114 kg cocaină, 228,219 kg canabis şi 1.376,913 kg rezină de canabis (haşiş), în total aproximativ 1.719 kg de droguri, cu o valoare estimată de aproximativ 9,6 milioane de euro la nivel en-gros şi aproximativ 25 de milioane de euro la nivel en-detail, raportat la valorile de piaţă EUDA”, arată sursa citată.
Legături cu narcotraficanți albanezi
Gruparea investigată oferea grupărilor de narcotraficanţi albanezi servicii de transport de droguri de risc şi mare risc, din ţările puncte de intrare a drogurilor în Europa, în ţările puncte de destinaţie de pe continent în funcţie de comenzi, constatându-se modul de operare „crime as a service”.
În cursul anului 2025, liderul grupului infracţional organizat (cetăţean român) a fost listat de către EUROPOL, la solicitarea României, ca High Value Target, adică o persoană a cărei activitate infracţională îndeplineşte criterii stricte de risc şi care generează o ameninţare majoră, transfrontalieră, de criminalitate gravă şi organizată pentru două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene.
Probele administrate în cadrul urmăririi penale au arătat că liderul grupului infracţional organizat a fost utilizator al unei aplicaţii criptate folosite de către traficanţii de droguri, date ce au fost solicitate şi transmise prin Ordin European de Anchetă, de la autorităţile franceze. Astfel, în acord şi cu jurisprudenţa altor state membre ale UE, acestea vor fi utilizate ca mijloace de probă ce demonstrează conexiunile de lungă durată ale liderului cu grupările de traficanţi de droguri albanezi, precum şi perseverenţa sa în activitatea infracţională, a indicat DIICOT.
Audierile urmează să se desfăşoare la sediul central al DIICOT.