Sari direct la conținut

Operatiunea "super blitz" a Fiscului italian: zeci de cetateni care declarau venituri mici au fost surprinsi conducand masini de lux in statiunea Cortina d'Ampezzo

HotNews.ro

​Un raid al autoritatilor italiene la Cortina d’Ampezzo, una din cele mai exclusiviste statiuni de schi din Italia, a aratat nivelul evaziunii fiscale cu care se confrunta noul guvern condus de Mario Monti, potrivit The Telegraph. Reprezentantii autoritatii fiscale au descoperit in aceasta statiune proprietari de Lamborghini, Ferrari si alte automobile de lux care aveau venituri anuale de sub 50.000 euro, dar si companii cu pierderi care aveau in proprietate automobile sport.

Datele prezentate arata ca 42 din cei 133 de posesori de automobile de lux prezenti in statiune au declarat venituri anuale mai mici de 22.000 euro, iar alti 16 au spus ca veniturile lor sunt de sub 50.000 euro.

In ceea ce priveste cele 188 masini sport detinute de companii, 19 dintre acestea apartineau unor firme care au inregistrat pierderi in anul fiscal 2009-2010, iar alte 37 unor persoane fizice cu venituri mai mici de 50.000 euro.

Investigatia scoate in evidenta o problema cu care se confrunta aceasta tara: multi italieni insala fiscul prin declararea unor venituri mai mici decat cele reale.

Controalele au fost efectuate de o echipa de 80 de ofiteri de la Fiscul italian, care au declarat ca este aproape imposibil sa detii automobile de top produse de BMW sau Porsche cu astfel de venituri modeste, in conditiile in care un rezervor de carburant la o astfel de masina costa 180 de euro.

Totodata, oficialii au gasit dovezi ca hotelurile, restaurantele, magazinele de lux si saloanele de frumusete au declarat castiguri cu mult sub valoarea reala.

Dupa aceasta actiune, primarul din Cortina d’Ampezzo, Andrea Franceschi, a declarat furios ca „informatiile furnizate de fisc au fost manipulate ostentativ pentru a justifica actiunea unui stat politienesc”.

Fiscul italian spune ca aceasta actiune nu va fi singulara, controalele urmand a se concentra in principal pe locurile frecventate de persoane instarite.

Mario Monti, care a devenit in noiembrie premier al Italiei dupa demisia lui Silvio Berlusconi, trebuie sa abordeze datoria Italiei de 1.900 miliarde de euro si sa echilibreze bugetul incepand de anul viitor, in parte prin fortarea italienilor sa isi plateasca taxele. Un studiu guvernamental recent arata ca economia subterana a Italiei se ridica la 275 miliarde de euro pe an, adica 17% din PIB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro