Sari direct la conținut

Operatorul japonez DoCoMo va lansa servicii de transfer de bani prin telefonul mobil

HotNews.ro

Operatorul japonez NTT DoCoMo va lansa in cateva luni servicii de transfer de bani prin intermediul telefoanelor mobile. Un abonat va trebui sa tasteze doar numarul de telefon al celui care va primi banii, iar suma trimisa va fi inclusa in urmatoarea factura de telefonie mobila a expeditorului, insa va exista un plafon maxim lunar, informeaza AFP.

Operatorul vrea sa lanseze serviciile in Japonia in aceasta vara, iar un avantaj va fi simplitatea, fiindca cei care doresc sa trimita bani cuiva nu trebuie sa stie vreun numar de cont, ci pot tasta numarul de telefon.

E de asteptat sa existe o suma maxima lunara pe care un abonat o va putea trimite, circa 30.000 de yeni (316 dolari). Operatorul va lucra cu Mizuho Bank dar nu s-au dat informatii despre cat va costa serviciul.

DoCoMo anuntase ca nu se va concentra pe cresterea numarului de clienti ci se va extinde prin lansarea de noi tehnologii si servicii in Japonia.

NTT DoCoMo s-a infiintat in 1991, are peste 50 de milioane de clienti si circa 21.000 de angajati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro