Operatorul pietei de capital din Viena a aprobat preluarea pachetului majoritar de actiuni la Bursa din Praga
Wiener Boerse, operatorul pietei de capital din Viena, a incheiat un acord pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al Bursei de Valori de la Praga, pentru a-si consolida pozitia pe pietele emergente din Europa Centrala si de Est, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Analistii estimeaza valoarea de piata a operatorului bursier ceh la aproximativ cinci miliarde de coroane, adica 260 milioane de dolari.
Operatorul bursei vieneze, aflat in competitie cu Bursa din Varsovia pentru suprematie in zona, va cumpara participatia detinuta de catre un grup de investitori in cadrul Bursei de Valori de la Praga, piata de capital ce nu a reusit sa tina pasul cu evolutia altor burse din regiune.
Pe segmentul principal al Bursei din Praga sunt listate titlurile a 14 companii, cu o capitalizare de piata de peste 100 miliarde de dolari, incluzand si valoarea de piata a doua companii austriece listate si pe piata ceha.
Printre investitorii interesati de preluarea participatiei majoritare a Bursei de Valori de la Praga, presa a indicat si operatorul bursier olandez si grupul scandinav OMX. Bursa de Valori din Varsovia a fost exclusa dintre potentialii cumparatori deoarece este detinuta de stat.
Bursa din Viena detine deja participatii la bursele din Budapesta si Ljubljana.