Skip to content

Opoziția parlamentară de la Chișinău inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu. Cum răspunde președinta Republicii Moldova

Opoziția parlamentară de la Chișinău a anunțat inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu, dar nu are voturile suficiente pentru ca acest demers să fie aprobat. În replică, președinta Republicii Moldova spune că „acesta este doar un exemplu de acțiune din partea celor care lucrează în interesele Moscovei”.

Un proiect de hotărâre pentru suspendarea președintelui, semnat de 46 de deputați, a fost înregistrat marți, 29 septembrie, la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova. Inițiativa este susținută de deputați ai Partidului Comuniștilor, Partidului Socialiștilor, Blocului „Alternativa”, Partidului Nostru și partidului „Democrația Acasă”. Anunțul a fost făcut de deputatul Ion Chicu, fostul prim-ministru, în cadrul unui briefing la Parlament.

Ce-i reproșează președintei

Argumentele prezentate de deputați se referă în mare parte la faptul că președinta ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat și că și-ar fi atribuit competențe care aparțin altor instituții și ramuri ale puterii. În special, Ion Chicu a declarat că deputații care au semnat proiectul nu sunt de acord cu modul în care este administrat statul și consideră că actuala guvernare depășește limitele atribuțiilor sale.

„Condamnăm modul de administrare a statului de către actuala guvernare prin încălcarea principiului separației puterilor în stat și prin arogarea abuzivă de către președintele Republicii Moldova a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat”, a declarat Chicu.

În documentul prezentat Parlamentului, opoziția invocă și probleme pe care le consideră legate de situația socială, economică și politică din Republica Moldova. Deputații susțin că acestea reprezintă, împreună cu acuzațiile privind exercitarea atribuțiilor prezidențiale, motive pentru atragerea șefei statului la răspundere politică și constituțională.  Deputata Valentina Meșină, de la partidul „Democrația Acasă”, a mai vorbit în acest context despre problemele sociale și economice. Potrivit ei, Maia Sandu ar trebui să-și asume responsabilitatea politică pentru ceea ce opoziția consideră a fi eșecuri ale guvernării.

„Oamenii au rămas disperați, cu frică, în prag de iarnă”, a spus Meșină, învocând creșterea prețurilor și tarifelor în țară din ultima perioadă.

Un alt argument invocat de opoziție ține de principiul egalității în fața legii. Deputatul Partidului Nostru Alexandru Berlinschi a susținut că acest principiu nu ar fi respectat de conducerea țării.

Ce spune Maia Sandu și care este următorul pas

„Președinta Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930.000 de cetățeni pentru a menține pacea și securitatea în Republica Moldova și a asigura direcția europeană de dezvoltare. Președinta Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni, inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”, se arată în reacția Președinției de astăzi, 29 septembrie.

Anterior, când reprezentanții opoziției abia au vorbit despre această idee, Maia Sandu a declarat că un asemenea demers reprezintă „doar un exemplu de acțiune din partea celor care lucrează în interesele Moscovei”.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, procedura de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați. Într-un Parlament cu 101 membri, acest prag este de 34 de deputați. Cei 46 de deputați care au semnat proiectul depășesc, astfel, numărul necesar pentru inițierea procedurii.

Pentru adoptarea hotărârii de suspendare sunt necesare însă cel puțin două treimi din voturile deputaților aleși, adică 67 de voturi, numărul pe care în actuala legislatura opoziția nu-l are. Procedura de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputații aleși.

În cazul Parlamentului Republicii Moldova, format din 101 deputați, este nevoie de cel puțin 34 de semnături. Proiectul depus de opoziție este semnat de 46 de deputați, astfel că această condiție este îndeplinită. Potrivit procedurii, președinta trebuie informată și poate prezenta explicații. După înregistrarea inițiativei, propunerea de suspendare trebuie adusă la cunoștința președintei Republicii Moldova.

Șefa statului are dreptul să ofere explicații în fața Parlamentului cu privire la acuzațiile formulate și la motivele invocate de deputații care cer suspendarea. Pentru adoptarea hotărârii de suspendare nu este suficientă majoritatea simplă. Constituția prevede votul a cel puțin două treimi dintre deputații aleși, ceea ce înseamnă 67 de voturi din 101.

În cazul în care hotărârea de suspendare întrunește cele 67 de voturi necesare, în cel mult 30 de zile trebuie organizat un referendum pentru demiterea președintei. La referendum, alegătorii sunt cei care decid dacă șeful statului este demis sau își continuă mandatul.