Optimism în declin: Doar o treime dintre români cred că în 2024 vor avea o viață mai bună / Cele mai mici scoruri de satisfacție vin de la job și situația financiară
Doar o treime dintre români cred că în 2024 vor avea o viață mai bună, comparativ cu 48% în 2023, arată un studiu al Reveal Marketing Research, publicat marți. De asemenea, 4 din 10 concetățeni își propun să-și schimbe locul de muncă în 2024
Conform aceluiași studiu, 47% dintre români nu adoptă nici o perspectivă optimistă, nici una pesimistă în privința anului 2024, acest sentiment de neutralitate evidențiind un echilibru fragil între speranță și incertitudine. Pe de altă parte, 19% și-au manifestat pesimismul privind noul an.
Femeile sunt mai optimiste (37%) decât bărbații (30%), iar raportat la categoriile de vârste, cele două extreme, tinerii între 18-24 ani (43%) și persoanele mature peste 55 ani (45%) se diferențiază ca fiind mai optimiste.
Cât de (ne)mulțumiți sunt românii de viețile lor?
Măsurând nivelul de satisfacție cu diferitele aspecte din viața de zi cu zi, aflăm că românii sunt cei mai mulțumiți de relațiile interpersonale pe care le au cu familia (75%), cu persoanele apropiate (66%) sau de relațiile sentimentale (65%). Ca tendință, persoanele cu venituri mici (sub 2000 RON) se declară în mai mică măsură mulțumiți cu relațiile sentimentale (50%).
Cele mai mici scoruri de satisfacție au fost înregistrate de aspecte ce țin de sfera profesională, mai exact nivelul de mulțumire cu locul de muncă (51%) și situația financiară prezentă (46%). Cei mai nemulțumiți de situația financiară sunt persoanele mature peste 55 ani (34%).
Planurile românilor pentru noul an
Topul rezoluțiilor pentru noul an este similar celui de anul trecut, cei mai mulți dintre români dorindu-și să călătorească mai mult (34%), să își petreacă mai mult timp cu familia (32%) sau să mănânce mai sănătos (27%).
Pentru persoanele care au copii, nevoia de a petrece mai mult timp alături de familie este mai importantă (42% vs. 23% în cazul celor fără copii), iar pentru cei cu vârste între 44-55 ani dorința de a călători mai mult (47% vs. 34% total eșantion).
Dacă ne îndreptăm atenția către tineri, cei între 25-34 ani își doresc în mai mare măsură să participe la cursuri de dezvoltare personală (23% vs. 11% total eșantion), iar reprezentanții generației Z (19-24 ani) să meargă la sala de fitness (19% vs. 12% total eșantion)
În cazul persoanelor de peste 55 ani, dorința de a acorda mai mult timp pasiunilor lor (21%) și de a merge mai des la biserică (17%) sunt semnificativ mai importante decât pentru total eșantion (15%, respectiv 10%).
„Comparativ cu studiul similar desfășurat în urmă cu un an, observăm că optimismul pronunțat al românilor înregistrează o scădere semnificativă de la 48% pentru 2023, la 34% pentru 2024. Dacă începutul lui 2023 a venit pe fondul redobândirii libertăților după perioadele de restricții impuse de pandemie, începutul lui 2024 a venit pe un fondul incertitudinilor și schimbărilor socio-economice. În acest context, era de așteptat ca românii să fie mai degrabă în expectativă, această neutralitate putând reprezenta și un apel la prudență și adaptabilitate, elemente esențiale în fața unui viitor incert.”, spune Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.
Despre speranțele și anxietățile românilor de la noul an
Dacă ne referim la așteptările românilor la început de an nou, optimismul referitor la îmbunătățirea situației financiare personale ocupă locul fruntaș (34%), fiind prezent în măsură semnificativ mai mare în cazul femeilor (39% vs. 28% bărbați) și a tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (53%). La polul opus, nivelul de pesimism atinge cele mai mari valori în ceea ce privește evoluția țării din următorul an, diminuarea nivelului de corupție (64%), scăderea inflației (51%) și îmbunătățirea situației economice a țării (50%) fiind percepute ca obiective greu sau chiar imposibil de realizat în următoarele 12 luni.
Referitor la intențiile din sfera personală și de familie, 13% dintre români intenționează să se căsătorească sau logodească în 2024, în timp ce 32% nu au astfel de planuri, în special cei cu vârste între 45-55 ani (46%) și tinerii între 18 și 24 de ani (43%). În aceeași ordine de idei, 10% dintre respondenți intenționează să aibă un copil în noul an, într-o măsură semnificativ mai mare cei cu vârste între 35 și 44 de ani (17%).
În ceea ce privește cariera și sfera profesională, 4 din 10 români intenționează să își schimbe locul de muncă în 2024. Mai exact, 27% dintre români își doresc un nou angajator, în special persoanele între 44-55 ani, iar 13% doresc să își deschidă o afacere, în special tinerii între 25-34 ani (28%).
Mai mult decât atât, un sfert dintre români declară că intenționează să își schimbe domiciliul în 2024, fie în altă locuință din aceeași localitate (11%), în altă localitate din țară (10%) sau chiar în străinătate (4%).