Optimism pe bursele americane, Nasdaq a atins un nou nivel record
Bursa americană a crescut miercuri, indicele Nasdaq închizând la un nivel record în condițiile în care investitorii se așteaptă la un posibil pachet de stimulente fiscale, iar Rezerva Federală a reafirmat că își va ține dobânda-cheie aproape de zero, transmite Reuters.
Acțiunile au crescut după ce Fed a promis că va continua să injecteze bani în piețele financiare pentru a combate recesiunea, chiar dacă decidenții americani au îmbunătățit perspectiva economică pentru anul viitor, după debutul campaniei de vaccinare contra coronavirusului.
”În ce privește ușoara creștere de după ședința (Rezervei Federale), probabil reflectă menținerea încrederii în rândul investitorilor, care cred că dobânzile mici, pe o perioadă lungă, vor susține prețurile acțiunilor chiar și la aceste cote ridicate”, a explicat pentru Reuters Rick Meckler, partener la Cherry Lane Investments din New Vernon, New Jersey.
Creșterile acțiunilor companiilor tehnologice, dintre care multe au beneficiat de schimbările de comportament ale consumatorilor din pandemie, au împins Nasdaq la o cotă record.
Sentimentul din rândul investitorilor a oscilat în ședințele recente de tranzacționare între optimismul privind distribuirea timpurie a vaccinului contra Covid-19 și îngrijorările privind bilanțurile record privind coronavirusul în Statele Unite.
În ciuda pandemiei, indicele S&P 500 a urcat cu peste 14% anul acesta.
Negociatorii din Congresul american ”sunt aproape” de stabilirea unui pachet de ajutor de 900 de miliarde de dolari ce include virarea de 600-700 de dolari unei părți dintre americani cu scopul de a stimula economia și extinderea ajutoarelor de șomaj, iar parlamentarii americani ar putea vota proiectul în următoarele 24 de ore.