Sari direct la conținut

Orange, la 30 septembrie 2016: Al 6-lea trimestru consecutiv de crestere a veniturilor, dar cu peste 100.000 de clienti mai putini decat anul trecut

HotNews.ro
Liudmila Climoc, CEO Orange Romania, Foto: Hotnews
Liudmila Climoc, CEO Orange Romania, Foto: Hotnews

Orange, cel mai mare operator local de comunicatii mobile, a ajuns la 10.175.000 de clienti (n.a SIM-uri valabile) in trimestrul incheiat in data de 30 septembrie din acest an, in scadere cu peste 100.000 de clienti fata de perioada similara a anului trecut, arata datele grupului Orange. Pe de alta parte, fata de aceeasi perioada de referinta veniturile au crescut cu 3,3% pana la 251,1 milioane de euro, operatorul fiind la al 6-lea trimestru consecutiv de crestere a veniturilor. La sfarsitul trimestrului al treilea din acest an, operatorul avea 315.000 de abonati la televiziunea prin satelit, in crestere cu 26,3% fata de perioada similara din 2015.

Compania a anuntat marti ca la 30 septembrie 2016, avea 10.175.000 clienti, in crestere cu peste 300.000 fata de trimestrul precedent, progres sustinut de cresterea bazei de abonati cu 4,8%.

La inceputul lunii septembrie, compania a lansat pachetul de servicii convergente, Orange Home, in peste 90 de orase din Romania, prin care ofera acces la internet prin fibra cu viteze de pana la 1Gbps, la televiziune prin cablu si la telefonie fixa.

  • „Performanta din trimestrul al treilea reflecta cresterea constanta in evolutia utilizarii datelor mobile, sustinuta de apetitul crescut pentru conectivitate, pentru servicii digitale, smartphone-uri si produse wearable. In acest context, clientii nostri isi doresc solutii de comunicare simple si eficiente si acces rapid la lucrurile importante pentru ei. Astfel, cu oferta noastra convergenta, recent lansata national, ne propunem sa le oferim cea mai buna experienta fix-mobil de pe piata locala”, a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer la Orange Romania.

Traficul de internet mobil s-a dublat, iar traficul 4G a crescut de 4 ori in ultimul trimestru fata de cel din anul anterior. Ponderea telefoanelor 4G din totalul smartphone-urilor vandute a crescut cu 16 puncte procentuale fata de anul trecut, iar numarul de clienti este si el in crestere, ajungand la 1,9 milioane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro