Sari direct la conținut

Orange, Vodafone si Telekom anunta ca vor suporta costurile adaptarii in propriile retele a sistemului de alerta in caz de urgenta

HotNews.ro
Furtuna violenta in Timisoara, Foto: Captura YouTube
Furtuna violenta in Timisoara, Foto: Captura YouTube

Orange, Vodafone si Telekom vor sprijini implementarea sistemului de alerta in caz de urgenta si vor suporta fiecare costurile adaptarii elementelor existente in propriile retele pentru ca sistemul de alerta in caz de urgenta sa devina operational in cel mai scurt timp posibil, a anuntat joi Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR), care reprezinta interesele celor trei operatori mobili.

  • Comunicatul integral transmis joi de Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR):

„Membrii Asociatiei Operatorilor Mobili din Romania (AOMR) – Orange, Telekom, Vodafone – isi declara sprijinul pentru eforturile autoritatilor de a implementa un sistem national de alerta in caz de urgenta prin intermediul tehnologiei de tip ‘cell broadcasting’, folosind retelele comerciale ale operatorilor de telefonie mobila.

Membrii AOMR participa din data de luni, 18 septembrie ac, la toate consultarile convocate de autoritati – Guvern, ANCOM, Parlament – si colaboreaza cu institutiile implicate – STS, IGSU – pentru elaborarea si implementarea unei solutii eficiente, robuste si fiabile de alertare in caz de urgenta.

Membrii AOMR participa in continuare la stabilirea solutiei tehnice complete, pun la dispozitia autoritatilor expertiza fiecarui operator si vor implementa cu prioritate acest sistem in propriile retele. Pentru acest proiect de interes public national, operatorii vor suporta fiecare costurile adaptarii elementelor existente in propriile retele pentru ca sistemul de alerta in caz de urgenta sa devina operational in cel mai scurt timp posibil.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro