Sari direct la conținut

Orange, Vodafone și Telekom sprijină inițiativa Guvernului de a simplifica accesul rețelelor telecom în orașe, spații verzi și arii protejate

HotNews.ro
Tehnologia 5G, Foto: ANCOM
Tehnologia 5G, Foto: ANCOM

​​Asociația care reprezintă Orange, Vodafone și Telekom a anunțat vineri că sprijină proiectul de Ordonanță de Urgență privind simplificarea condițiilor de dezvoltare a rețelelor de comunicații. Conform informațiilor HotNews.ro, reprezentanți ai operatorilor mobili au participat la discuțiile pentru elaborarea acestui act normativ. Actul, aflat în consultare publică, va permite amplasarea infrastructurii de susținere a rețelelor inclusiv pe arii naturale protejate și simplifică instalarea rețelelor de comunicații în orașe.

Clarificarea și simplificarea condițiilor de dezvoltare a rețelelor de comunicații creează un cadru sustenabil pentru competitivitatea digitală a României, a anunțat vineri Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR), care reprezintă Orange, Vodafone și Telekom România.

  • Ce spune AOMR în comunicatul transmis vineri:

„Operatorii de telefonie mobilă din România sprijină inițiativa Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a supune consultării publice un act legislativ referitor la dezvoltarea de infrastructură pentru telecomunicații.

Proiectul Ordonanței de urgență este un prim pas în întâmpinarea solicitărilor operatorilor telecom de clarificare și simplificare a cadrului legislativ privind dezvoltarea rețelelor de telecomunicații. Este un demers de eliminare a incoerențelor actuale din domeniul legislativ ce va susține procesul de dezvoltare sustenabilă a României în domeniul digital.

Prin adoptarea acestui act legislativ, România va intra în rândul țărilor europene care acordă o atenție sporită procesului de digitalizare și implicit a creșterii competitivității în acest sector economic esențial. Rezultatul unui astfel de demers va fi vizibil prin beneficiile pe care acesta la va genera la nivelul societății românești – accesul utilizatorilor finali la cele mai noi tehnologii de comunicații.”

  • Cum vrea să facă loc Guvernul dezvoltării rețelelor 5G în România

HotNews.ro a scris în premieră miercuri, 25 septembrie, că operatorii de comunicații vor putea să-și monteze infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații pe terenuri agricole (indiferent de clasa de calitate a acestora), pajişti permanente, terenuri forestiere, spaţii verzi, terenuri care fac parte din arii naturale protejate, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență. Executivul susține că e imperios necesară promovarea în regim de urgență a acestor modificări legislative pentru simplificarea procedurilor de autorizare a lucrărilor de construcții, care va conduce la dezvoltarea accelerată a rețelelor 5G și încasarea sumelor de bani prevăzute în bugetul pentru anul 2019.

Proiectul de OUG va relaxa foarte mult și regulile de montare a rețelelor de comunicații în orașe.

Ordonața de Urgență va modifica Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari si administrarea condominiilor, astfel încât hotărârile adunării generale a proprietarilor se vor lua mult mai ușor.

Iată ce modificări pregătește Guvernul cu privire la amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice în condominii și clădiri cu destinația de locuință:

  • „ART. 16
  • (1) În vederea conectării unui condominiu sau a oricărei părţi din acesta la o reţea de comunicaţii electronice, contractul privind exercitarea dreptului de acces pe proprietăţi va fi încheiat de furnizorul de reţele de comunicaţii electronice cu asociaţia de proprietari reprezentată de preşedinte, fără a fi necesară hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari sau acordul vreunui proprietar din condominiu. Contractul privind exercitarea dreptului de acces încheiat în condiţiile prezentului articol poate avea orice durată, stabilită prin acordul părţilor, dar care nu poate depăşi durata de existenţă a retelelor de comunicaţii electronice în imobilul respectiv şi va fi cu titlu gratuit.
  • (2) Prin derogare de la dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari si administrarea condominiilor, hotărârea adunării generale a proprietarilor prin care se aprobă utilizarea părţilor comune din condominii de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice în scopul executării de lucrări de construcţii pentru amplasarea de infrastructura fizică destinată susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice, altele decât cele având drept scop conectarea condominiului sau a oricărei părţi din acesta la o reţea de comunicaţii electronice, va fi adoptată cu acordul majorităţii proprietarilor prezenţi si cu acordul proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, exprimat în scris.

NOTĂ: Art. 38 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 prevede că: „Părțile comune pot fi utilizate de către terți, persoane fizice sau juridice de drept public și/sau privat, numai ca urmare a hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, adoptată cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu și cu acordul tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune, semnat de președinte în numele asociației și avizat de cenzor/comisia de cenzori.

  • (3) În vederea informării proprietarilor din condominiu cu privire la infrastructura fizica propusă a fi instalată în spaţiile comune conform alin. (2), furnizorii de reţele de comunicaţii electronice vor afişa în condominiu, cu cel puţin 15 zile înainte de data adunării generale a proprietarilor, informaţii cu privire la obiectul lucrărilor de construcţii, suprafaţa alocată acestora şi durata estimată a lucrărilor.
  • (4) În sensul alin. (2), proprietari direct afectati de vecinătate sunt proprietarii din condominiu a căror locuinţă are cel puţin o latură comună cu spatiul in care urmează să fie executate lucrările de construcţii având ca obiect infrastructura fizică destinată amplasării de reţele de comunicaţii electronice.
  • (5) În vederea executării lucrărilor prevăzute la alin. (2), furnizorii de reţele de comunicaţii electronice sunt obligaţi să solicite în scris acordul proprietarilor direct afectati de vecinătate, iar proprietarii respectivi sunt obligaţi să comunice răspunsul în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, furnizorului solicitant şi preşedintelui asociaţiei de proprietari din condominiu. Lipsa răspunsului scris a proprietarilor direct afectaţi de vecinătate reprezintă acordul acestora pentru executarea lucrărilor de construcţii descrise în notificarea transmisă de furnizorul de reţele de comunicaţii electronice.”

Vezi aici integral proiectul de OUG și Nota de Fundamentare. Proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerului Comunicațiilor, condus de Alexandru Petrescu, și va sta în consultare publică 10 zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro